Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Duminica Purtătoarelor de mir şi a lui Iosif cel cu bun chip

Duminica Purtătoarelor de mir şi a lui Iosif cel cu bun chip

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 01 Mai, 2020

În Duminica a treia după Paști, Biserica Ortodoxă le sărbătorește pe femeile mironosițe și face amintire, de asemenea, de Dreptul Iosif din Arimateea. Sinaxarul din Penticostar arată că în această duminică le pomenim pe femeile purtătoare de miruri de mare preţ care s‑au dus să ungă Trupul Mântuitorului în ziua Învierii Sale din morţi. Ele sunt martori ai mormântului gol ca semn văzut al Învierii lui Hristos.

Dreptul Iosif este cel care L‑a îngropat pe Domnul nostru Iisus Hristos, iar femeile mironosițe sunt cele care descoperă mormântul gol și devin primele vestitoare ale Învierii. Ele au venit în prima zi a săptămânii, adică duminica, pentru a împlini ritualul iudaic legat de înmormântare, pe care nu l‑au putut face la moartea Mântuitorului din cauza Sabatului şi a Paştelui iudaic. Ele descoperă mormântul gol, primind vestea Învierii Domnului de la înger, după cum aflăm din relatările consemnate în cele patru Evanghelii din Noul Testament (Matei 28, 1‑10; Marcu 16, 1‑11; Luca 24, 1‑12; Ioan 20, 1‑10) şi vin la Apostoli să le vestească cea mai mare minune a tuturor timpurilor, Învierea lui Hristos. Numele acestor femei sunt precizate de toţi Evangheliştii, unii menţionând pe unele dintre ele, alţii pe altele. Între femeile mironosițe le regăsim pe: Maria Magdalena, Maria lui Cleopa, numită și mama lui Iacov, Ioana, femeia lui Huza, alături şi de Salomeea și Suzana.

În prim‑plan, între femeile mironosiţe o avem pe Sfânta Maria Magdalena, sărbătorită de Biserica noastră în Duminica a treia după Paști și în data de 22 iulie. Sfânta Maria Magdalena era din seminţia lui Neftalim. S‑a numit Magdalena după localitatea Magdala, din Galileea de Sus, unde s‑a născut sau a trăit mai mult, oraş aşezat cam la 5 km spre nord de Marea Galileei. Este femeia din care Mântuitorul Iisus Hristos a scos şapte demoni (Luca 8, 2) şi care împreună cu altele I‑au urmat şi I‑au slujit apoi (Luca 8, 2‑3). Ea face parte din grupul mironosiţelor care au stat lângă crucea Lui (Ioan 19, 25) şi au mers dis‑de‑dimineaţă la mormântul lui Iisus să ungă Trupul Lui cu miresme (Marcu 16, 1‑2). Şi tot ea este aceea căreia i S‑a arătat Iisus întâi după Înviere (Marcu 16, 9; Ioan 20, 11) şi a fost cea dintâi vestitoare a Învierii Lui (Marcu 16, 10; Ioan 20, 18).

După Înălţarea Domnului la cer, o aflăm împreună cu Sfinţii Apostoli. După Duminica Cincizecimii, a plecat şi Maria Magdalena la propovăduire ca una ce era îîntocmai cu Apostolii". Străbătând multe ţări, a propovăduit Evanghelia Domnului prin cetăţi şi sate, aducând mulţi păgâni la Dumnezeu. Şi ajungând la Roma, îa stat înaintea cezarului Tiberius, care, fiind bolnav de un ochi, Sfânta Maria Magdalena l‑a tămăduit". Ea a istorisit împăratului Tiberius (14‑37) toate cele despre Mântuitorul Hristos, nedreapta pătimire, răstignirea, moartea şi Învierea Sa.

Din Roma, Sfânta Maria Magdalena s‑a dus la Efes, unde se afla Sfântul Ioan Evanghelistul, ajutându‑l în apostolie. Acolo a şi murit. Sfântul Ioan a înmormântat‑o la intrarea peşterii din muntele Ohlon de lângă Efes. Moaştele ei au fost mutate de împăratul Leon Înţeleptul (457‑474) în Mănăstirea îSfântul Lazăr" din Constantinopol, zidită de el.

O altă femeie mironosiţă este Maria lui Cleopa, numită şi mama lui Iacov, pomenită de Biserică la 23 mai. A fost soţia lui Cleopa, unul dintre cei 70 de ucenici ai Mântuitorului, verişoară cu Maria, şi L‑a urmat pe Mântuitorul încă de la începutul activităţii Sale mesianice din Galileea. A fost prezentă la Sfintele Pătimiri şi la îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos. Ea a fost martoră a Pătimirilor Domnului alături de celelalte femei mironosiţe.

Ioana, femeia lui Huza, administratorul palatului lui Irod, este una dintre femeile mironosiţe care împreună cu Suzana îslujeau din avutul lor" (Luca VIII, 3) lui Iisus Hristos şi Apostolilor. Ea este amintită alături de celelalte femei mironosiţe în ziua Învierii, când Domnul Hristos li se arată (Luca XXIV, 10).

Între femeile mironosiţe le regăsim pe Salomeea şi Suzana. Salomeea a fost una dintre femeile mironosiţe care slujeau lui Iisus şi care au mers la mormântul Domnului în ziua duminicii pentru a‑L unge cu miresme. Suzana a fost una dintre femeile mironosiţe care au slujit Domnului şi Apostolilor (Luca 8, 3). E prezentă între celelalte femei cărora li S‑a arătat Domnul după Înviere.

Dreptul Iosif din Arimateea

Ucenic în taină al Mântuitorului Iisus Hristos, Dreptul Iosif din Arimateea este amintit pentru prima dată în Sfânta Scriptură în contextul Pătimirilor Mântuitorului. A fost om plăcut lui Dumnezeu şi L‑a cinstit când alţii Îl necinsteau, când alţii L‑au condamnat la moarte.

Pe lângă Duminica a treia după Paști, Dreptul Iosif din Arimateea este sărbătorit și în data de 31 iulie. El era originar din Arimateea, din vechea cetate Rama, locul nașterii Prorocului Samuel, oraș al seminției lui Veniamin, amintit de Evanghelistul Matei (Matei 2, 18). Datorită funcției importante pe care o deținea, nu putea să‑L mărturisească direct pe Iisus, întrucât se hotărâse de către Sinedriu ca oricine Îl va mărturisi pe Iisus să fie excomunicat din sinagogă și, evident, să piardă și alte drepturi (Ioan 9, 22, 34; 12, 42; 16, 2). Sfinții Evangheliști îl mai prezintă pe Iosif din Arimateea ca fiind bogat, nu doar material, ci și spiritual, de vreme ce se spune despre el: „Și iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun și drept” (Luca 23, 50‑51). După moartea pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos, având în vedere poziția și influența pe care le deținea, Iosif a mers la Pilat și l‑a rugat să‑i permită să coboare Trupul lui Iisus de pe cruce, ca să‑L îngroape, fiindcă aşa prevedea legea iudaică, pe care o respecta cu stricteţe. Ataşamentul său faţă de Mântuitorul se vede şi în ceea ce a făcut mai departe: „Şi coborându‑L, L‑a înfăşurat în giulgiu de in şi L‑a pus într‑un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus” (Luca 23, 53).

Sfântul Evanghelist Matei ne spune că, de fapt, Iosif din Arimateea a renunţat la propriul mormânt săpat în piatră în favoarea Domnului, împlinind profeţia lui Isaia, care vestise că Mesia va fi condamnat împreună cu cei răi, dar mormântul lui va fi pus la un loc cu cel bogat. Datele tradiţiei precizează însă că şi lui i S‑a arătat Domnul înviat, dăruindu‑i bucuria şi deplinătatea credinţei. Iosif fusese arestat, întrucât grija sa faţă de Trupul Domnului a fost considerată un act de trădare de către iudei. Eliberat din închisoare, Iosif a fost exilat. De fapt, acesta a fost şi prilejul ca Sfântul să poată predica Evanghelia altor popoare. Întâlnirea cu Domnul înviat l‑a determinat să nu mai fie ucenic doar „în taină”, ci un mărturisitor plin de curaj al Fiului lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Filip l‑a însărcinat cu predicarea Învierii în Insulele Britanice, fapt atestat de istoricul Ipolit (170‑236); cu toate acestea, alţi istorici şi scriitori creştini indică creştinarea timpurie a Britaniei: Eusebiu al Cezareei (260‑340), Ilarie de Poitiers (300‑376), Sfântul Ioan Hrisostom (347‑407). Debarcând în Marsilia, împreună cu Lazăr cel înviat şi cu surorile lui, Marta şi Maria, Iosif a mers mai întâi în Galia şi apoi în Britania, în jurul localităţii Glastonbury, unde a ridicat biserici şi a încreştinat pe mulţi. Dionisie din Furna arată că Sfântul Iosif din Arimateea se reprezintă în icoanele îngropării lui Hristos, în chipul unui bătrân. Astfel, el este zugrăvit cerând Trupul lui Hristos de la Pilat, la luarea Trupului Domnului de pe Cruce, la plângerea Sa dinaintea înmormântării şi la îngroparea Domnului. Sfânta Tradiţie păstrează menţiunea că în spatele Bisericii Sfântului Mormânt se găsesc mormintele lui Iosif din Arimateea şi Nicodim.

În duminica ce urmează să cântăm: îIosif cel cu bun chip, de pe Lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându‑L şi cu miresme în mormânt nou îngropându‑L, L‑a pus.” Și să mărturisim: îPurtătoarele de mir de dimineaţă venind şi mormântul gol văzându‑l, au zis Apostolilor: Stricăciunea a stricat‑o Cel puternic şi pe cei din iad i‑a scos din legături; vestiţi cu îndrăznire că a înviat Hristos Dumnezeu, dăruindu‑ne mare milă.”