Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Lumina Sfântă, minunea de la Mormântul Domnului

Lumina Sfântă, minunea de la Mormântul Domnului

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 18 Apr, 2020

În Sâmbăta Mare, la Vecernia care ne introduce în sărbătoarea Pascală, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim se pogoară în chip minunat Lumina Sfântă. Mărturiile despre Sfânta Lumină se regăsesc în documente liturgice, în relatările pelerinilor, în vieţile sfinţilor, în cronici istorice creştine şi necreştine, scrisori și diferite tratate religioase.

Mărturii

Prima mărturie o aduc Sfinţii Părinţi ai Bisericii care spun că Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan, primii care au ajuns la Mormântul Domnului după vestirea mironosiţelor, au văzut Lumina dumnezeiască. Deşi îngerul plecase, deşi era încă întuneric, ei au văzut giulgiurile şi mahrama, pentru că mormântul era plin de lumină. În Cuvântarea a II‑a, Despre Învierea lui Hristos, Sfântul Grigorie al Nyssei scrie: „Şi când le‑a văzut (giulgiul şi mahrama), Petru a crezut, pentru că Mormântul era plin de lumină, deşi era încă noapte; interiorul Mormântului era vizibil într‑un chip îndoit: atât pentru simţuri, cât şi pentru minte”.

Pelerina Egeria, în secolul al 4‑lea, vorbește despre Lumina din Sfântul Mormânt de la Ierusalim: „Nu există însă slujbă la ceasul al nouălea în Sâmbăta Mare pentru că pregătirea pentru Privegherea pascală se face în biserica mare, Martyrion. Privegherea este săvârşită aici exact la fel cum o săvârşim noi acasă. La ceasul al zecelea, care aici este numit Licinicon, ori cum spunem noi Vecernie, o mare mulţime este adunată în Biserica Învierii Domnului. Toate făcliile şi lumânările sunt aprinse, iar acest fapt produce o lumină puternică. Însă lumina nu este adusă înăuntru de afară, ci este luată din interiorul grotei (Sfântului Mormânt), adică din interiorul grilajului unde întotdeauna, zi şi noapte, arde o candelă”.

Lecţionarul Armean, care cuprinde informaţii despre Tipicul folosit la Biserica Învierii Domnului din Ierusalim între anii 417‑439, vorbește despre o „ceremonie a Sfintei Lumini asociată sărbătorii Privegherii pascale”, asemănătoare cu ritualul Sfintei Lumini din zilele noastre.

Îngerul vine şi aprinde lumina în candele

O altă relatare amplă a venirii Sfintei Lumini se găseşte în Itinerarul scris de călugărul apusean Bernard, care a fost martorul minunii în anul 870: „Merită să spunem ce se întâmplă în Sâmbăta Sfântă la Privegherea de Paşti. Se merge în procesiune, cântându‑se «Doamne miluieşte!», până ce vine îngerul şi aprinde lumina în candelele care atârnă deasupra Mormântului. Patriarhul trece o parte din această lumină episcopilor şi mulţimii oamenilor”.

Deşi e aprinsă, lumânarea nu arde

Într‑o sursă islamică anonimă de la sfârşitul secolului al 9‑lea se scrie: „Când încep Paştile la creştini, în ziua Sâmbetei Mari, poporul iese de la locul Mormântului, la locul pietrei în jurul căreia este o galerie. De acolo ei privesc locul Mormântului şi toţi se roagă şi cad jos înaintea Preaînaltului Dumnezeu, din timpul rugăciunii de dimineaţă şi până la apusul soarelui. Emirul şi Imamul moscheii sunt prezenţi şi ei. Un străjer închide uşa mormântului şi stă înaintea ei. Ei toţi rămân astfel, până ce văd o lumină asemănătoare unui foc alb ieşind din interiorul Mormântului. Străjerul deschide apoi uşa Mormântului şi intră înăuntru. În mâinile lui se află o lumânare, pe care o aprinde de la foc şi o duce apoi afară. Deşi e aprinsă, lumânarea nu arde. El o dă imamului, care ia lumânarea şi aprinde candelele moscheii. Când lumânarea este trecută unei a treia persoane, ea începe să ardă şi se preschimbă în foc”.

O altă scurtă relatare se regăseşte într‑o scrisoare a Mitropolitului Aretha al Cezareei Capadociei către emirul Damascului, care datează de la începutul secolului al 10‑lea: „În fiecare an până acum, Sfântul şi scumpul Său Mormânt lucrează minuni în ziua Învierii. Emirul Ierusalimului stând lângă Sfântul Mormânt, ale cărui uşi el le sigilează, iar creştinii stând în nava Bisericii Învierii strigând «Doamne miluieşte!». Cu o bruscă fulgerare, candela se aprinde şi de la ea iau lumină toţi locuitorii Ierusalimului, aprinzându‑şi făcliile lor”. Se remarcă că mitropolitul spune că în fiecare an are loc venirea Sfintei Lumini.

În secolul 10, juristul arab Ibn al‑Qass (născut pe la sfârşitul secolului al 9‑lea şi a murit în 946), în lucrarea sa Kitab dala’il al qibla, menţionează o descriere a Sfintei Lumini: „La Paştele creştinilor, în Sâmbăta Mare, creştinii ies de la locul Mormântului şi merg în jurul stâncii care este înconjurată cu o balustradă. De acolo privesc Mormântul şi toţi împreună se roagă şi se închină înaintea lui Dumnezeu Cel preaînalt, de la rugăciunea de dimineaţă până la apusul soarelui. Emirul şi imamul templului sunt prezenţi. Sultanul încuie uşa Mormântului. Toţi stau nemişcaţi până ce zăresc o lumină, asemănătoare cu un foc alb, care iese din interiorul Mormântului. Atunci sultanul deschide uşa şi intră ţinând o lumânare, o aprinde cu acel foc şi apoi iese. Flacăra lumânării aprinse nu frige. O dă imamului care o duce şi aprinde candelele templului. Când această lumânare a trecut prin trei mâini, atunci arde şi se preface în flacără [obişnuită]. Apoi se întocmeşte un raport care adevereşte că focul a venit în cutare ceas şi zi şi se înmânează sultanului. Dacă a apărut în acea zi, în ceasul rugăciunii, pentru ei este semn că anul nu va fi roditor, fără ca aceasta să însemne că va fi un an secetos. Dacă flacăra a apărut către amiază, aceasta înseamnă un an cu lipsă de alimente”.

O altă mărturie interesantă este cea a omului de știință persan Al‑Biruni (973‑1048), care menționează despre Lumina Sfântă: „Referitor la Sâmbăta Învierii se vorbeşte despre o povestire care îl surprinde pe cercetătorul ştiinţelor naturale şi despre motivul pentru care este cu neputinţă să se descopere. Dacă nu ar exista înţelegerea unanimă a potrivnicilor [minunii] şi nu ar fi menţionat că au văzut‑o şi ei înşişi, chiar şi dascăli eminenţi şi alţi oameni nu ar fi menţionat‑o în scrierile lor, poate cineva ar fi putut să nu aibă încredere. Eu am aflat din cărţi şi am auzit de la al‑Faraj ibn Salih din Bagdad, că în Biserica Învierii din Ierusalim este săpat într‑o stâncă mormântul lui Hristos, în aşa fel încât este cuprins de o cupolă. Deasupra se înalţă o cupolă mai mare şi în jurul stâncii există galerii, de unde urmăresc musulmanii. Creştinii şi oricare altul vine în acea zi la locul Mormântului imploră şi invocă pe Dumnezeul Cel Preaînalt de la amiază până seara. Vin încă şi muezinul geamiei, imamul, conducătorul rugăciunii şi emirul cetăţii, care stau lângă Mormânt. Aduc cu ei opaiţe, pe care le aşază sus, deşi [Mormântul] este încă închis. Creştinii au deja stinse opaiţele şi făcliile lor şi aşteaptă până ce zăresc o flacără albă, curată, care aprinde o candelă. De la această flacără aprind candelele în geamie şi în biserici. În continuare se întocmeşte un raport scris către califi despre ceasul când a coborât flacăra. După viteza venirii [flăcării] şi după faptul că s‑a petrecut aproape de amiază se trage concluzia că anul va fi roditor. Dacă venirea întârzia către seară şi mai târziu, se trăgea concluzia că [anul] nu va fi roditor. Cel care m‑a înştiinţat povesteşte că unii sultani au pus în locul fitilului o sârmă de aramă ca să nu se aprindă şi să nu se înfăptuiască (minunea). Însă atunci când venea flacăra se aprindea arama. Venirea în acea zi a flăcării din cer, care revine în acel loc în fiecare an, se face pricină să rămânem uimiţi”.

Coloana s‑a despicat şi Sfânta Lumină a izbucnit

Au fost și vremuri în care ortodocșii nu au fost lăsați să slujească în Sâmbăta Mare în Biserica Sfântului Mormânt. Un astfel de moment a fost în Sâmbăta Mare a anului 1579. După cronicile bisericeşti ale Cetăţii Ierusalimului, stăpânitorii turci au interzis Patriarhului grec şi creştinilor ortodocşi să intre în Biserica Învierii pentru rânduita ceremonie a Sfintei Lumini. Patriarhul Ierusalimului Sofronie al 4‑lea era în primul an al patriarhatului său. Era pentru prima dată când şi‑a asumat săvârşirea celei mai însemnate ceremonii a anului, însă turcii l‑au lipsit de acest drept legal. Patriarhul stătea rugându‑se în partea stângă a uşii bisericii, lângă o coloană. Şi deodată, în timp ce deja se făcuse noapte, coloana s‑a despicat şi Sfânta Lumină a izbucnit din interiorul ei. Patriarhul a aprins îndată lumânarea sa şi a împărţit Sfânta Lumină credincioşilor. În câteva minute sfânta flacără s‑a întins la toţi cei care se aflau acolo şi curtea bisericii s‑a luminat. Uimiţi, păzitorii turci au deschis atunci uşile bisericii şi patriarhul împreună cu mulţimea ortodocşilor s‑au îndreptat sărbătoreşte spre Sfântul Mormânt.

Patriarhul Diodor al Ierusalimului (1981‑2000) ne‑a lăsat o prețioasă mărturie despre Lumina Sfântă pe care o prezentăm în rândurile următoare:

Are o culoare albastru-deschis și se comportă diferit în fiecare an

„După ce se sting luminile, mă plec și întru în prima încăpere a Mormântului. De acolo merg încet prin întuneric spre cealaltă încăpere a Mormântului , unde a fost așezat Trupul lui Hristos. Acolo îngenunchez, cu sfântă frică și rostesc rugăciunile rânduite, care ni s‑au transmis de‑a lungul veacurilor, după aceea aștept. Uneori se întâmplă să aștept câteva minute, dar, de obicei, minunea se săvârșește îndată ce rostesc rugăciunile. Din miezul pietrei pe care a stat Trupul lui Hristos, o lumină nedefinită iese afară. De obicei are o culoare albastru-deschis, dar culoarea se poate schimba și ia multe nuanțe diferite. Nu se poate zugrăvi în cuvinte omenești. Lumina iese din piatră ca și cum ar ieși dintr‑un lac. Piatra Mormântului arată ca și cum ar fi acoperită de un nor umed, dar este Lumină. Această Lumină se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă numai placa de pe Mormânt, în timp ce alteori umple de Lumină tot baldachinul, încât oamenii care stau afară și privesc înăuntru văd cum toate sunt pline de Lumină. Această Lumină nu arde. Niciodată nu mi‑a ars barba în cei 16 ani de când sunt Patriarh în Ierusalim și am primit Sfânta Lumină. Lumina are o structură diferită de cea a unei lumini obișnuite, care arde într‑o candelă. Într‑un anume loc, Lumina se ridică în sus și alcătuiește un stâlp, a cărui flacără are o natură diferitâ, astfel încât îmi este cu putință să‑mi aprind lumânările de la ea. După aceasta împart Lumina tuturor celor care se află în Biserică... Trăim multe minuni în bisericile noastre, și minunile nu sunt ceva străin pentru noi, însă nici una din aceste minuni nu are puterea și simbolul Sfintei Lumini”.

„Darul lui Hristos pentru umanitate”

În ultimii 12 ani, bucuria primirii Sfintei Lumini și în țara noastră a devenit posibilă datorită Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Sfânta Lumină este ”darul lui Hristos pentru umanitate”, spune Preafericirea Sa, explicând că: ”Această Sfântă Lumină este un dar al iubirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru cei care Îl iubesc pe El și au credință puternică în Învierea Lui și în învierea de obște”.

Pentru noi, creștinii ortodocși, Sfânta Lumină este cea mai evidentă minune care se petrece an de an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în sâmbăta dinaintea Paștilor. Este minunea care uimește și dovedește oamenilor până la sfârșitul veacurilor că Hristos, Lumina lumii și Mântuitorul sufletelor noastre, a înviat din morți, dăruind tuturor viață veșnică.

Citeşte mai multe despre:   Sfânta Lumină  -   Mormântul Domnului