Bogăţia între binecuvântare şi primejdie pentru mântuire

Duminica a XII-a după Pogorârea Duhului Sfânt

(Tânărul cel bogat)

Matei 19, 16-26

"În vremea aceea un om oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu. Ştii poruncile: "Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta". Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăţia lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu."

Sfânta Evanghelie din Duminica a XII-a după Rusalii ne pune în faţă problema bogăţiei ca obstacol în calea mântuirii şi a desăvârşirii vieţii creştine.

Bogăţia nu este rea în sine, dar devine piedică în calea mântuirii când omul se leagă de ea ca de ultima realitate, când îşi alipeşte sufletul atât de mult de cele materiale, încât grija pentru bogăţie robeşte sufletul său şi nu mai lasă în el loc pentru prezenţa lui Dumnezeu.

Este nevoie să vedem ce ne învaţă Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii despre bogăţie şi sărăcie, pentru a înţelege când şi cum acestea ne împiedică sau ne ajută să dobândim mântuirea, adică iertarea păcatelor şi unirea cu Hristos, Izvorul vieţii veşnice.

Potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi, bogăţia aparţine lui Dumnezeu (cf. Psalm 23, 1; 49, 12-13), însă El o dăruieşte oamenilor (cf. Facerea 24, 35), ca oamenii să o dăruiască şi altora, mai ales săracilor (cf. Matei 19, 21; Luca 12, 33; 16, 9; I Timotei 6, 18; I Ioan, 3, 17). Dumnezeu ajută pe om să adune bogăţia (cf. Deuteronom 8, 16-18), când aceasta este o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru om (cf. Pilde 10, 22; Filipeni 4, 19).

Totuşi, bogăţia materială trecătoare, pământească, adică averile şi banii, nu trebuie să fie scop în sine, ci mijloc de a căuta şi cultiva bogăţia spirituală netrecătoare, care se dobândeşte prin iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, prin milostenie şi alte fapte bune. Autorii Sfintei Scripturi observă cu înţelepciune că bogăţia materială este vremelnică (cf. Pilde 27, 24), nestatornică (cf. Psalm 38, 6; I Timotei 6, 17), trecătoare (cf. Pilde 13, 7; 23, 4-5; Apocalipsa 18, 16), ea poate fi furată (cf. Matei 6, 19; Luca 12, 33), poate fi distrusă (cf. Matei 6, 19; Iacob 5, 2; I Petru 1, 18), poate pieri (cf. Ieremia 48, 36), ea este înşelătoare (cf. Matei 13, 22; Marcu 4, 19), ea nu îndestulează pe om (cf. Ecclesiastul 4, 8; 5, 10), ea este izvor de ceartă şi invidie (cf. Facerea 13, 6-8; 26, 12-16; 31, 1-2; 36, 6-7), ea nu poate fi luată de om cu sine după moarte (cf. Psalm 48, 10; I Timotei 6, 7), iar când devine pentru om o patimă, bogăţia împiedică adesea intrarea lui în Împărăţia cerurilor (cf. Matei 19, 23-24; Marcu 10, 23-25; Luca 18, 24-25); mai mult, grija excesivă pentru bogăţia materială înăbuşă adesea rodirea cuvântului lui Dumnezeu în viaţa omului (cf. Matei 13, 22; Marcu 4, 19; Luca 8, 14); iar patima lăcomiei de avere sau iubirea de înavuţire cu orice preţ este sursă a multor nedreptăţi şi neajunsuri, "că iubirea de argint - constată Sfântul Apostol Pavel - este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare s-au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns cu multe dureri" (I Timotei 6, 10).

Relele cele mai mari pe care le poate aduce lăcomia de avere vieţii spirituale sunt acestea: uitarea de Dumnezeu (cf. Deuteronom 6, 10-12; Osea 13, 6), părăsirea de Dumnezeu (cf. Deuteronom 32, 15), tăgăduirea sau negarea existenţei lui Dumnezeu (cf. Pilde 30, 8-9), răzvrătirea contra lui Dumnezeu (cf. Neemia 9, 25-26), lepădarea de Hristos (cf. Matei 19, 21-22), mândria nesăbuită (cf. Pilde 28, 11), învârtoşarea inimii sau lipsa de milostivire (cf. Pilde 18, 23), asuprirea semenilor, mai ales a săracilor (cf. Iacob 2, 6), înşelăciune (cf. Iacob 5, 4). Cunoscând aceste consecinţe rele ale lăcomiei de avere, Mântuitorul Iisus Hristos îndeamnă pe cei bogaţi să-şi adune comori în ceruri, întrucât comorile cereşti sunt mai presus de orice bogăţie pământească (cf. Matei 6, 19-20; Luca 12, 33; I Timotei 6, 19).

Sfânta Scriptură conţine multe mustrări şi ameninţări împotriva celor ce adună comori materiale pe nedrept (cf. Pilde 13,11) sau le dobândesc pe nedrept (cf. Pilde 21, 6; 28, 20-23; Ieremia 17, 11), dar şi împotriva celor ce acumulează averi prin constrângerea semenilor (cf. Iov 20, 18-23; Pilde 22, 16; Iacob 5, 1-5).

Pe de altă parte, Sfânta Scriptură ne prezintă şi bogaţi buni la suflet sau milostivi, harnici şi darnici, care au înţeles că bogăţia lor este dar de la Dumnezeu pentru a fi dăruită celor în nevoi, dobândind astfel marele dar al mântuirii, adică al iertării păcatelor şi al vieţii veşnice. Astfel de oameni sunt Avraam (cf. Facerea 13, 2; 24, 35), Lot (cf. Facerea 13, 5), Isaac (cf. Facerea 26, 13-14), Iacob (cf. Facerea 32, 5), Iosif (cf. Facerea 45, 8), Booz (cf. Rut 2, 1), Solomon (cf. III Regi 3, 13), Iov (cf. Iov 1, 3; 42, 12), Iosif din Arimateea (cf. Matei 27, 57), Barnaba sau Varnava (cf. Fapte 4, 37), Tavita din Iope (cf. Fapte 9, 36), Corneliu sutaşul (cf. Fapte 10, 2, 4, 31) şi alţii.

În ceea ce priveşte sărăcia, Sfânta Scriptură ne învaţă că aceasta are un înţeles material, ca lipsă de bunuri materiale, şi un înţeles spiritual, ca lipsă de bunuri duhovniceşti sau lipsă de virtuţi şi calităţi sufleteşti. După cum bogăţia în sine nu este rea, ci poate fi dobândită şi întrebuinţată într-un mod bun sau rău, tot aşa şi sărăcia poate fi înţeleasă, acceptată şi trăită cu folos duhovnicesc sau poate duce la disperare şi la fapte rele.

Cauzele sărăciei materiale sunt multiple: lenea şi nepăsarea (cf. Pilde 6, 9-11; 10, 4; 19, 15), beţia şi nechibzuinţa (cf. Pilde 21, 17; 23, 21), corupţia şi desfrânarea (cf. Pilde 6, 26; Luca 15, 13), calamităţi sau dezastre naturale, invazii ale inamicului, oprimări din partea vecinilor puternici, sau camăta înrobitoare şi alte nedreptăţi sociale.

Şi săracii sunt făpturi ale lui Dumnezeu (cf. Iov 34, 19; Pilde 22, 2). Dumnezeu iubeşte atât pe cei săraci, cât şi pe cei bogaţi (cf. Iov 34, 19), ascultă plângerea săracilor (cf. Iov 34, 28; Iacob 5, 4), El nu nesocoteşte rugăciunea lor (cf. Psalm 101, 18), ci ocroteşte pe săraci (cf. Psalm 11, 5), le face dreptate (cf. Psalm 139, 12), îi izbăveşte din necazuri (cf. Iov 5, 15; 36, 15; Ieremia 20, 13), poartă grijă de nevoile lor (cf. Psalm 67, 11; Luca 1, 53), înalţă pe cei săraci (cf. Psalm 106, 41; 112, 7-8), este azil sau apărător al săracilor (cf. Psalm 13, 6; Isaia 25, 4), a ales pe săracii acestei lumi, bogaţi în credinţă, ca moştenitori ai Împărăţiei cerurilor (cf. Iacob 2, 5). Pe de altă parte, săracii trebuie să alerge la Dumnezeu (cf. Iov 5, 8), să nădăjduiască în Dumnezeu (cf. Psalm 9, 34), să laude pe Dumnezeu (cf. Psalm 73, 22), să se bucure în Dumnezeu (cf. Isaia 29, 19). Sfânta Scriptură ne arată că există oameni săraci, dar mărinimoşi şi darnici (cf. Marcu 12, 43-44; Luca 21, 3-4; II Corinteni 8, 2). Săracii trebuie ajutaţi (cf. Isaia 58, 7, Matei 5, 42; 19, 21; Marcu 10, 21; Luca 3, 11; 12, 33; 18, 22), nu cu părere de rău (cf. II Corinteni 8, 2; 9, 5), ci cu bucurie şi inimă bună (cf. II Corinteni 8, 3 şi 12, 9, 7), fără îngâmfare (cf. Matei 6, 1). Cine miluieşte pe săraci cinsteşte pe Dumnezeu (cf. Pilde 14, 31), împrumută pe Dumnezeu (cf. Pilde 19, 17). Cine ajută pe săraci va fi mântuit de Dumnezeu (cf. Pilde 40, 1-3), va fi fericit şi binecuvântat de Dumnezeu (cf. II Corinteni 9, 10; Evrei, 13, 16), va primi răsplată veşnică (cf. II Corinteni 9, 9; Matei 25, 34-36; Luca 12, 33; 14, 13; 18, 22).

Exemple de dărnicie către săraci sunt: Iov (cf. Iov 29, 16; 30, 25; 31, 16), Zaheu (cf. Luca 19, 8), primii creştini (cf. Fapte 2, 45; 4, 34-35), Petru (cf. Fapte 3, 6), Tavita (cf. Fapte 9, 36-39), Corneliu (cf. Fapte 10, 2), Pavel (cf. Fapte 24, 17; Galateni 2, 10), Biserica din Macedonia şi Ahaia (cf. Romani 15, 26). Sfânta Scriptură ameninţă cu pedepse pe cei ce nu ajută pe săraci (cf. Iov 22, 7-10; Pilde 21, 13; Iezechiel 16, 49) sau pe cei ce le fac nedreptate (cf. Isaia 10, 1-3), îi constrâng şi îi umilesc pe săraci (cf. Iezechiel 22, 29-31; Amos 2, 6-7; 4, 1-3; 5, 11-12), îi jefuiesc (cf. Amos 8, 4-7; Iacob 5, 4). Cine nesocoteşte sau dispreţuieşte pe săraci dispreţuieşte pe Hristos (cf. Matei 25, 42-45) şi nu are dragoste faţă de Dumnezeu (cf. I Ioan 3, 17). Hristos-Domnul a fost sărac în cele materiale, a trăit în lipsă (cf. Matei 8, 20; Luca 9, 58; II Corinteni 8, 9), dar a îmbogăţit spiritual, cu harul, învăţătura, iubirea şi sfinţenia Sa, mulţimile care veneau la El. La fel şi Apostolii au fost săraci din punct de vedere material, dar bogaţi în credinţă, sfinţenie, înţelepciune şi fapte bune. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spunea corintenilor: "înfăţişându-ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu (...), ca nişte săraci, dar pe mulţi îmbogăţind" (II Corinteni 6, 4 şi 8).

Urmând Sfintei Scripturi şi mai ales Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos şi învăţăturii Sfinţilor Apostoli, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au scos în evidenţă marea tiranie spirituală şi multele nedreptăţi şi consecinţe sociale negative pe care le aduce lăcomia de averi materiale trecătoare, îndemnând pe cei bogaţi să fie milostivi şi darnici faţă de săraci, să nu îngroape comorile de aur în pământ, ci să le mute, prin milostenie, în ceruri, la loc sigur, iar pe săraci îi îndeamnă să nu deznădăjduiască, ci să adune bogăţie spirituală în suflet, prin credinţă şi rugăciune, prin cuvânt bun şi blândeţe.

Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) îl îndeamnă pe bogat, zicând: "Averile pe care le pui în mâna săracilor, le pui într-o vistierie sigură, în mâna lui Dumnezeu. Mâna lui Dumnezeu îţi va da averile înapoi, întregi şi bine păzite; iar când te vei duce în patria ta (cerească), odată cu averile tale, vei fi lăudat, vei fi încununat şi pe deplin mulţumit şi fericit".1 Acelaşi Sfânt Părinte ne spune: "Iov nu-şi lipea inima de avuţii când le avea şi nici nu le căuta când le-a pierdut! Bunurile materiale pentru aceasta se numesc bunuri, pentru ca să facem bine cu ele, nu pentru ca să le îngropăm în pământ." 2

Iar despre sărăcie, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Este mult mai bine a fi cineva sărac şi să vieţuiască în virtute, decât a fi împărat şi să vieţuiască în păcate".3 "Sărăcia îl sileşte pe cineva a fi înţelept, pe când bogăţia de multe ori îl împinge spre rele mari".4

În concluzie, acelaşi Sfânt Părinte constată că "nici bogăţia şi nici sărăcia prin sine însăşi nu sunt ceva bun, ci aceasta se întâmplă în urma întrebuinţării lor".5 În alt loc zice: "Bogăţia este un bine, însă nu în sine, ci în mâna celui drept, pe de altă parte, sărăcia este ceva rău, însă nu după firea ei, ci prin gura celui necucernic, pentru că el, supărat pe ea, învinovăţeşte şi huleşte pe Făcătorul său".6 Apoi vine îndemnul: "Nu te teme de cuptorul sărăciei, ci de cuptorul păcatului. Acesta-i flacără şi chin, celălalt rouă şi odihnă. Lângă cuptorul păcatului stă diavolul, lângă cuptorul sărăciei stau îngerii, care alungă flacăra".7 "Creştinul se arată mult mai încercat în sărăcie decât în bogăţie. Cum aceasta? Când el cade în sărăcie, desigur că va fi mai smerit, mai înţelept, mai serios, mai îngăduitor, mai cinstit, pe când dacă se găseşte în bogăţie, are multe piedici spre aceasta."8

"Să nu ne pierdem curajul dacă suntem săraci, ci cealaltă bogăţie să o căutăm, bogăţia în fapte bune."9

Un alt Sfânt Părinte al Bisericii, Sfântul Vasile cel Mare († 379), este un înflăcărat apărător al săracilor şi un aspru judecător al bogaţilor lacomi în vreme de foamete şi criză economică. Iată câteva din îndemnurile sale date bogaţilor lacomi de câştig cu orice preţ: "Nu scumpi produsele tale, îngreunând nevoile celor lipsiţi! Nu aştepta să lipsească grâul de pe piaţă, ca să-ţi deschizi tu hambarele, căci "cel ce scumpeşte grâul este blestemat de popor" (Pilde 11, 26). Nu aştepta vremuri de foamete, din dragostea de aur! Nu aştepta o lipsă generală ca să-ţi înmulţeşti averile! Nu face comerţ cu nenorocirile oamenilor! Nu preface mânia lui Dumnezeu în prilej de înmulţire a averilor tale! Nu înrăutăţi, cu biciul neomeniei tale, rănile celor în suferinţă".10 Bogaţilor nemilostivi le spune: "N-ai milă? Nu vei fi miluit! N-ai deschis casa, vei fi dat afară din Împărăţie (a cerurilor)! N-ai dat pâine? Nu vei primi viaţă veşnică".11 Iar în alt loc din aceeaşi Omilie către bogaţi, Sfântul Vasile cel Mare se întreabă: "Până când aurul va sugruma sufletele, până când va fi undiţa morţii, până când va fi momeala păcatului? Până când bogăţia va fi pricina războaielor, pentru care se făuresc arme şi se ascut săbii? Din pricina bogăţiei, rudele nu mai ţin seama de rude, fraţii se uită cu ochi ucigaşi la fraţi. Din pricina bogăţiei, pustiile sunt pline de ucigaşi, marea de piraţi şi oraşele de calomniatori. (… ) Bogăţia v-a fost dată ca să răscumpăraţi sufletele, nu ca să vă fie pricină de pierzare".12

În vreme de foamete, ca urmare a secetei cumplite, Sfântul Vasile cel Mare spunea: "Pentru aceasta Dumnezeu nu-Şi deschide mâna, pentru că noi ne-am închis-o pentru iubirea de fraţi. Pentru aceasta sunt uscate ogoarele, pentru că s-a răcit dragostea".13

Sfântul Grigorie de Nyssa ne arată importanţa milosteniei faţă de săraci zicând: "Săracii sunt vistiernicii bunurilor făgăduite, ei sunt paznicii Împărăţiei (cerurilor, n.n.), cei care deschid uşile celor buni şi care le închid pentru cei învârtoşaţi la inimă şi urăsc pe oameni. Dar, în acelaşi timp, ei sunt acuzatori de temut, cât şi buni apărători. Ei apără sau învinuiesc, dar nu prin cuvinte, ci aşa cum sunt ei văzuţi de Domnul şi Judecătorul lumii. Căci felul cum ne purtăm cu ei strigă înaintea Cunoscătorului de inimi mai puternic decât orice crainic".14

Sfântul Asterie al Amasiei din Pont, un alt episcop din Capadocia, ca şi Sfinţii Vasile cel Mare şi Grigorie de Nyssa, care a trăit ca şi ei tot în veacul al IV-lea, a rostit şi el omilii celebre despre bogăţie şi sărăcie, fiind un aspru luptător împotriva lăcomiei de averi materiale: "Cine l-a şters din catalogul apostolilor pe Iuda şi l-a făcut vânzător în loc de apostol? Nu oare faptul că purta pungă, că a pus mai întâi la cale vânzarea, iar apoi a dobândit preţul faptei sale necinstite? Pentru ce Faptele Apostolilor pomenesc de Anania şi Safira? Nu pentru că s-au furat pe ei înşişi şi au furat darurile afierosite Bisericii din propriile averi? (…) Experienţa ne arată lăcomia drept o fiară, de care cu greu scapă cei prinşi de ea; înfloreşte mereu şi nu se veştejeşte; îmbătrâneşte cu cei pe care îi are sub stăpânirea ei şi nu-i părăseşte până la moarte (… ). Nu este uşor de eliberat sufletul unui om cuprins de lăcomie, fie că este tânăr cu trupul, fie că este bătrân, afară numai dacă vine vreun gând curat care să taie boala ca un cuţit".15

Atât Sfânta Scriptură, cât şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă că adevărata şi netrecătoarea bogăţie este iubirea covârşitoare a lui Dumnezeu faţă de oameni arătată în Iisus Hristos şi împărtăşită nouă acum în Biserică prin lucrarea Sfântului Duh. "Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morţi prin greşelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos - prin har suntem mântuiţi! - şi împreună cu El ne-a aşezat în ceruri, în Hristos Iisus, ca să arate în veacurile viitoare covârşitoarea bogăţie a harului Său, prin bunătatea ce a avut către noi întru Hristos Iisus (…), pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele" (Efeseni 2, 4-7 şi 10).

Aşadar, trebuie să căutăm mai întâi îmbogăţirea în credinţă statornică, în rugăciune, în vieţuire curată şi sfântă, în împărtăşirea cu Sfintele Taine, şi totodată să ne îmbogăţim în fapte bune care aduc lumină şi pace, bucurie şi fericire oamenilor pe care-i ajutăm.

Criza financiară şi economică în care se află lumea de azi este în mare parte rezultatul lăcomiei, al câştigului nedrept, al speculei financiare, al evaziunii fiscale la nivel mondial. Când goana după profitul material obţinut cu orice preţ, fără măsură şi fără morală, devine o tiranie a sufletului, atunci capitalismul devine "sălbatic" şi se manifestă ca o patimă a lăcomiei, "ştiinţific" organizată.

Consecinţele negative ale acestei crize pentru populaţia săracă sunt greu de descris, deoarece sărăcia impusă altora creează multă suferinţă şi nesiguranţă, dezorientare şi disperare. În această situaţie de politică economică fără etică, întrucât totul devine nesigur şi imprevizibil, schimbător şi înşelător, este necesar să sporim rugăciunea, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu Cel statornic şi netrecător, drept şi milostiv, dar şi să sporim vigilenţa şi prudenţa. Deşi criza financiară şi economică este în mare parte o judecată aspră pentru prea multa lăcomie de lucruri materiale adunate pe nedrept şi prea multa risipă de bani, ea poate fi totuşi înţeleasă şi folosită ca o chemare la un nou început în viaţa persoanelor şi a popoarelor. Astfel, criza ne determină să fim mai economi şi mai cumpătaţi, să nu ne punem nădejdea în valorile materiale, bani şi averi, mai mult decât în valorile spirituale ale credinţei, dreptăţii, corectitudinii şi solidarităţii cu cei în nevoi.

Chiar dacă suntem mai săraci din punctul de vedere al bunurilor materiale, să nu sărăcim totuşi din punct de vedere spiritual, ci să ne îmbogăţim în bunătate, prin cuvântul bun de încurajare, sfatul bun, o mână de ajutor dată celor mai săraci decât noi, dar şi prin redescoperirea virtuţilor valoroase ale demnităţii şi creativităţii, ale muncii cinstite şi solidarităţii constante.

Mai păgubitoare decât sărăcia, ca lipsă de cele materiale, este acum, în vreme de criză financiară şi economică, criza de omenie, adică slaba voinţă de a fi cinstit şi drept, harnic şi darnic.

Să ne ajute Dumnezeu ca, prin cuvânt şi faptă, să aducem bucurie celor săraci şi bolnavi, orfani şi bătrâni, necăjiţi şi singuri, astfel încât şi ei să simtă că prin oamenii darnici se revarsă bogăţia iubirii lui Dumnezeu Cel Milostiv, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire. Amin.

Note:

1 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia XX, V, în colecţia PSB, vol. 21, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2009, p. 242.

2 Idem, Omilii la Matei, Omilia a XLIX-a, III, PSB, vol. 23, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 572.

3 Idem, Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, Omilia a IV-a, Editura Christiana, Bucureşti, 2005, p. 65.

4 Idem, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, Omilia a XXXV-a, Editura Sofia, Bucureşti, 2005, p. 380.

5 Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, Omilia a II-a, p. 68, cf. Lumina Sfintelor Scripturi. Antologie tematică din opera Sfântului Ioan Gură de Aur. Antologie şi studii introductive de drd. Liviu Petcu, vol. I, Editura Trinitas, Iaşi, 2007, p. 200.

6 Idem, Cuvânt la Duminica dinaintea Înălţării Cinstitei Cruci, în vol. Predici la Duminici şi Sărbători..., p. 201, cf. Lumina Sfintelor Scripturi, ed. cit., p. 200.

7 Idem, Omilii la Matei, Omilia IV, XI, PSB, vol. 23, ed. cit. 1994, p. 64.

8 Idem, Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, Omilia a II-a, p. 68, cf. Lumina Sfintelor Scripturi. Antologie tematică din opera Sfântului Ioan Gură de Aur. Antologie şi studii introductive de drd. Liviu Petcu, vol. I, Editura Trinitas, Iaşi, 2007, p. 785.

9 Idem, Omilii la Matei, Omilia IX, V, PSB, vol. 23, ed. cit., 1994, p. 117.

10 Sfântul Vasile cel Mare, Omilia către bogaţi, 3, în vol. Despre lăcomie, către bogaţi, Omilie rostită în timp de foamete şi secetă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2009, p. 11.

11 Ibidem, p. 32.

12 Ibidem, p. 32.

13 Ibidem, Omilie rostită în timp de foamete, 2, p. 49.

14 Sfântul Grigorie de Nyssa, Omilia Despre iubirea faţă de săraci şi despre facerea de bine, în volumul Sfântul Grigorie al Nyssei. Despre înţelesul numelui de creştin. Despre desăvârşire. Despre iubirea faţă de săraci şi despre facerea de bine, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2009, p. 68.

15 Asterie al Amasiei, Cuvânt împotriva lăcomiei, în volumul Asterie al Amasiei. Omilii şi predici, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 2009, pp. 38 şi 39.