Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia de Duminică Chemați din întunericul morţii la lumina lui Hristos

Chemați din întunericul morţii la lumina lui Hristos

Un articol de: Pr. Lucian Farcașiu - 20 Oct, 2019

Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39

În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon și care de multă vreme nu mai punea haină pe el și în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Văzându-L pe Iisus, a strigat, a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulți ani îl stăpânea; și era legat în lanțuri și în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era dus de demon în pustie. Și l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ți este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulți intraseră în el. Și-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Și era acolo o turmă mare de porci, care pășteau pe munte. Și L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; iar El le-a îngăduit. Și, ieșind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe țărm în lac și s-a înecat. Iar păzitorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Atunci au ieșit locuitorii să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, îmbrăcat și întreg la minte, șezând jos, la picioarele lui Iisus, și s-au înfricoșat. Iar cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Și L-a rugat pe El toată mulțimea din ținutul Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinși de frică mare. Atunci El, intrând în corabie, S-a întors înapoi. Iar bărbatul din care ieșiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Și el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus.

Evanghelia Duminicii a 23-a după Rusalii așază înaintea ochilor noștri du­hov­­nicești vindecarea omului demonizat din ținutul Gherghesenilor de către Mântuitorul Hristos, atrăgându-ne atenția asupra luptei celui rău de a pune stăpânire asupra sufletelor și trupurilor noastre, robindu-ne prin poftele și patimile păcătoase, dar în același timp oferindu-ne și nădejdea în puterea vindecătoare a lui Hristos, Dumnezeul nostru, care ne izbăvește și ne eliberează de sub stăpânirea diavolului, umplându-ne viața de sens. De altfel, Evanghelia acestei duminici descoperă însăși esența lucrării Domnului în lume, adică biruința asupra diavolului.

Lucrarea celui rău, o realitate în viața noastră 

Evanghelia demonizaților din ținutul Gherghesenilor ne arată faptul că demonii există cu adevărat, că ei au o lucrare prezentă în lume, care de multe ori pun stăpânire peste viețile oamenilor. În pofida tendințelor contemporane, care afirmă că răul este o simplă absență a binelui și că diavolul nu este o realitate existențială, demo­nizații din Gadara demonstrează explicit că răul este o prezență reală în lume și că demonii caută cu tot dinadinsul să pună stăpânire peste viețile noastre (I Petru 5, 8), reușind de foarte multe ori lucrul acesta, de cele mai multe ori din pricina neatenției noastre către cele duhovnicești.

Patima și păcatul, drum spre demonizare 

Trebuie să știm că posedarea demonică pune stăpânire peste sufletul și chiar trupul nostru ca o consecință a păcatelor și patimilor în care adesea cădem, printr-o viață dezorganizată, trăită iresponsabil și în izolare de Dumnezeu. Sfinții Părinți ai Bisericii ne învață că demonizați nu sunt numai cei care se manifestă prin diferite forme de nebunie, care pot fi cauzate de posedarea demonică, ci de toți cei care devin robi patimilor și păcatelor de tot felul. În sensul acesta, Sfântul Dionisie Areopagitul, în lucrarea sa Ierarhia bisericească, vorbește despre „mulțimea de posedați care sunt pradă patimilor”. „Prin păcat - arată părintele Placide Deseille –, care este singurul rău adevărat și izvorul tuturor celorlalte rele, ne deschidem inimile unei puteri rele mult mai mari decât noi” (Cununa cea binecuvântată a anului creștin, p. 109). Trăirea păcătoasă și pătimașă ne aduce în starea totalei anulări a voinței și libertății noastre, conducându-ne către moartea duhovnicească. Prin posedarea demonică, odată cu goliciunea trupului, „ni se golește și sufletul de orice lucru bun, de orice dar dumnezeiesc” (Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, p. 369). 

Felurile și consecințele lucrării demonice 

Părintele Arsenie Boca identifică patru modalități prin care demonii își află „odihna” în inima omului „de unde fac să izvorască gândurile rele și ucigașe”. Acestea sunt: săvârșirea păcatelor de căpetenie, „întâi ca momeală, pe urmă ca obsesie, apoi ca a doua natură pervertită”; neîncetata pomenire a numelui celui rău; Împărtășania luată cu nevrednicie și ca pedeapsă pentru răutățile săvârșite de noi (Cuvinte Vii, p. 171). Pătrunderea lucrării celui rău în noi atârnă de lucrarea propriei noastre voințe, întrucât cel rău poate lucra în lume prin noi, în măsura în care îi deschidem ușa ca el să intre, iar ușa prin care el poate intra în inima noastră este propria noastră libertate. Sfântul Ioan Casian arată în acest sens faptul că „diavolul poate într-adevăr să ne ispitească, dar noi avem libertatea voinței, prin care primim sau respingem ispitele lui... Este sigur... că nimeni nu poate fi amăgit de diavol, dacă n-a consimțit el însuși prin voința sa liberă la aceasta” (Convorbiri duhovnicești, VII, 8, în PSB, vol. 57, p. 419).

Prin cele patru modalități amintite, demonii pot intra în noi, devenind, precum în ținutul Gherghesenilor, legiune. Părintele profesor Grigore Cristescu arată în sensul acesta că duhul cel rău intrat în om „se modifică într-o adevărată progresie geometrică”, devenind legiune. Diavolul „expropriază umanitatea din om în favoarea bestiei din el”, făcând din om „o caricatură, un monstru, un sub-om. Un suflet stăpânit de acest duh e ceva cu adevărat înfiorător. El își pierde îndată libertatea... Rațiunea i se întunecă, instinctele de conservare i se atrofiază: umblă gol și doarme prin morminte”. Această goliciune exterioară a omului demonizat din evanghelia de astăzi trebuie văzută ca o consecință a golirii lăuntrice, iar mormintele în care zăcea demonizatul, ca semn al morții lui sufletești. Așadar, Evanghelia vindecării omului demonizat ne descoperă faptul că lucrarea Satanei duce în esență la moarte, la moartea trupească, dar și la cea duhovnicească.

Hristos, însănătoșirea deplină a sufletului și a minții noastre 

Prezența lui Hristos în ținutul Gherghesenilor demonstrează purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru întreaga zidire și iubirea Lui nemărginită față de toți oamenii, indiferent de starea lor sufletească și trupească. Hristos vine lângă acest om demonizat, înstrăinat de comuniunea cu oamenii, pentru a arăta iubirea Sa milostivă pentru păcătoșii însingurați de iubirea celor de lângă ei. Faptul acesta ne dă nădejdea că oricât de multe și de grele ar fi păcatele și patimile care zac înlăuntrul nostru, totuși nu suntem singuri în această luptă, ci în sprijinul nostru, atunci când suntem căzuți și izolați, vine Hristos întinzându-ne mâna Sa salvatoare pentru a ne ridica din întunericul și moartea păcatului. Hristos ne redă sănătatea sufletului și a minții, precum omului demonizat din evanghelie, care a fost găsit „sănătos și întreg la minte”. Restaurarea noastră lăuntrică o începe Hristos, dar desăvârșirea ei ține și de voia noastră liberă, și de angajarea noastră în propria rezidire duhovnicească.

Referindu-se la modurile în care diavolii pot ieși din viața, inima și mintea noastră, cu ajutorul lui Dumnezeu și strădania noastră, Părintele Arsenie Boca identifică șase căi prin care putem realiza acest lucru: postul și rugăciunea; însemnarea cu semnul Sfintei Cruci; pocăința în Taina Spovedaniei; smerenia; pomenirea neîncetată a numelui lui Iisus prin rugăciunea inimii și rugăciunile către îngerul păzitor al vieții noastre (Cuvinte Vii, p. 171).

Lepădarea baptismală de tot răul și unirea deplină cu Hristos 

Rânduielile premergătoare Tainei Sfântului Botez includ lepădarea de Satana a celui care vine la primirea acestei Sfinte Taine și unirea cu Hristos. Astfel, candidatul la Botez se întoarce către Apus, locul întunericului, înfruntându-l pe Satana și lepădându-se de el, „de toate lucrările lui, de toți slujitorii lui, de toată slujirea lui și de toată trufia lui”, suflând și scuipându-l (Slujba Sfântului Botez, pp. 45-46). Acestea sunt primele semne ale omului eliberat de sub stăpânirea diavolului. Din acest moment „războiul este declarat, începând o luptă a cărei miză este viața veșnică” (Alexander Schmemann, Din apă și din Duh, p. 52). Urmează mărturisirea lui Hristos „ca Împărat și Dumnezeu” și închinarea întregii noastre vieți Lui, prin manifestarea credinței în El, concretizată în mărturisirea Crezului.

Frați creștini, să păstrăm cu sfințenie credința în Hristos, căci doar ea ne este tuturor pavăză sub care putem stinge „toate săgețile cele arzătoare ale vicleanului” (Efeseni 6, 16).

Citeşte mai multe despre:   Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor  -   predica