Ea deschide calea Celui Unul Sfânt și a toată sfințenia

Nașterea Maicii Domnului (Luca 10, 38-42: 11, 27-28)

În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute. Și, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericit este pieptul la care ai supt! Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el. 

În toată vremea și în tot locul pe pământul acesta unde s-a propovăduit Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos, acolo a fost vestită întru laude și viața cea preafrumoasă și pilduitoare a Maicii Domnului, „pârgă a frământăturii noastre”, cum o numește Sfântul Ioan Damaschin. „Toate neamurile care ați primit propovăduirea Evangheliei, înălțați-vă mâinile și lăudați-o cu glas de bucurie și cuvinte dulci, cu glas auzit, cu glas răsunător, căci e de datoria noastră, a tuturor limbilor și a întregii firi a oamenilor, să preamărim și să lăudăm pe cea care s-a făcut mântuirea noastră. Căci a fost lucrul cuvenit ca în clipa în care Ziditorul și Dumnezeul a toate a vrut să vină printre oameni, această Preafericită și Prealăudată să se fi aflat vrednică de El, și sălaș cu adevărat dumnezeiesc și frumos. Frumu­sețea sa a plăcut Împăratului și El a hotărât să Se sălășluiască întru ea. În același chip, e acum de datoria noastră să pregătim lauda ei, ca să primim o limbă vrednică și o înțelegere care să rostească după cum se cuvine slava și prăznuirea ei.”¹
Praznicul Nașterii Preacuratei Născătoare de Dumnezeu ne cheamă să cugetăm adânc în inima noastră la frumusețea cea dintâi cu care Dumnezeu l-a zidit pe om și spre care l-a chemat dintru început: „Eu am zis: «Dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt». Dar voi ca niște oameni muriți și ca unul din căpetenii cădeți” (Psalmi 81, 6-7). N-a prețuit omul frumusețea cea dumnezeiască și n-a socotit a fi înțelept să se asemene Ziditorului lui, ci mai degrabă și-a agonisit sieși Legea ca pe un jug. Astfel, „la plinirea vremii - ne spune Sfânta Scriptură - Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5). Nu Eva cea din vechime a arătat desă­vârșit chipul nașterii celei adevărate, ci Maica Domnului. Aceea a auzit: «în dureri vei naște copii» (Facere 3, 16), iar aceasta: «Bucură-te, cea plină de dar» (Luca 1, 28); aceea: «atrasă vei fi de bărbatul tău», iar aceasta: «Domnul este cu tine».

Numindu-Se pe Sine Fiul Omului, Hristos mărturisește vrednicia Maicii Sale 

Maica lui Dumnezeu se naște astăzi și este rodul rugăciunii dumnezeieștilor săi părinți Ioachim și Ana. Despre dreptul Ioachim aflăm că era „vestit prin viețuirea riguroasă potrivit Legii Vechi și cunoscut între cei mai buni cetățeni, dar îmbătrânise fără copii pentru că soția lui, Ana, nu era în măsură să nască prunci, iar Legea cinstea mamele, cinstire de care nu se împăr­tășeau cele sterpe”.² Să vedem aici evlavia, credința statornică și nădejdea părinților ei, plinitori a toată dreptatea. Făgăduind lui Dumnezeu darul ce vor primi, s-au arătat vrednici de înălțimea chemării de a fi părinții Maicii Domnului. „Astăzi se deschid porțile cele nerodnice și se arată poarta dumnezeiască a fecioriei, din care și prin care Dumnezeu, Care este dincolo de toate cele câte sunt, va veni trupește în lume, așa cum spune Pavel, cel ce a auzit cele negrăite.”³

Maica Domnului, așa cum o numește Sfântul Ioan Damaschin, este „floarea cea cu dumnezeiesc ipostas”, „palatul cel dumnezeiesc al lui Hristos” și „scaunul cel de heruvimi”. Nu numai mireasma sfințeniei, de care lumea nu era vrednică, ne aduce nouă în chip minunat Maica lui Dumnezeu, dar mai ales darul nașterii mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu, Ziditorul nostru, prin Care „toate s-au făcut și fără de Care nimic nu s-a făcut din cele ce s-au făcut” (Ioan 1, 3). Venind în lume, Mântuitorul S-a numit pe Sine Fiul Omului și a mărturisit în acest chip vrednicia Maicii Sale.

Astăzi s-a născut Fecioara de Dumnezeu dăruită, despre care cuvântul Scripturii ne mărturi­sește încă de la început că va birui viclenia șarpelui și îi va zdrobi capul, va dezlega blestemul Evei celei de demult (Facere 3, 15). Ea este cea dintâi nădejde mântuitoare a omului și gândul de alinare a suferinței omului în fața morții. Ea este toiagul lui Aaron care a odrăslit (Numerii 7, 8), semn al slujirii lui Dumnezeu celei adevărate, celei mai presus de hotarele firii. Apoi, ea este scara pe care dreptul Iacov a văzut-o în visul lui că atingea cerul și era sprijinită pe pământ, scara pe care urcau și coborau îngerii lui Dumnezeu (Facere 28, 12). Prin aceasta, profetul ne arată că Maica Domnului nu a părăsit lumea ca să nască pe Fiul lui Dumnezeu, ci mai degrabă a pogorât la noi pe Dumnezeul Cel preamilostiv prin frumusețea sufletului ei. 

Pildă pentru cele ce vor să descopere sensul adevărat al maternității

S-a născut din neamul împărătesc al lui David, iar nașterea ei a fost vestită de profeți și întărită cu semne și minuni pentru a arăta demnitatea Celui ce avea să vină. În chip smerit, dar totodată strălucind de dumnezeiescul har, Fecioara Maria s-a arătat lumii la plinirea vremii. Lumea nu s-a oprit din mersul ei, din căderea ei. Totuși, chipul frumuseții sale cel împodobit de slava cea împărătească este călăuzitor în lumea aceasta pentru tot sufletul cel creștinesc chemat să nască în chip duhovnicesc pe Cuvântul lui Dumnezeu, asemenea ei. În acest sens, Sfântul Simeon Noul Teolog ne învață că toți sfinții zămislesc în ei pe Cuvântul lui Dumnezeu în chip apropiat cu Născătoarea de Dumnezeu.⁴ Ea deschide calea Celui Unul Sfânt și a toată sfințenia.

Începutul vieții Maicii Domnului prin nașterea sa din dumnezeieștii părinți Ioachim și Ana stă sub semnul bucuriei care se vestește la toată lumea, pentru că din ea va răsări Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru. Faptul acesta ne arată că Maica Domnului este nu numai un model de sfințenie pentru timpul său, strălucind nu numai în neamul sau în generația sa, ci ea este pururea călăuzitoare spre Viață, ca Maică a Vieții. Ea este acoperitoarea și mijloci­toarea noastră în Biserică, ea ne descoperă sensul cel adevărat al maternității și nașterii noastre în Dumnezeu. În zilele acestea, în timpul nostru, mai ales tinerii sunt chemați să caute sensul cel adevărat al viețuirii celei adevărate. Nu este de ajuns să auzi Cuvântul lui Dumnezeu dacă nu rodești. Ca să primești rodul cel adevărat, trebuie mai întâi să arăți că nu ai zămislit în moarte și spre moarte, că pântecele sufletului tău nu a făcut rod păcatului, ci a primit taina mântuirii cu evlavie și cu frică de Dumnezeu. 

În chip fericit, Dumnezeu a rânduit anul acesta, la Craiova, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de pretutindeni, semn al binecuvântării lui Dumnezeu în acest colț de țară și de lume. Mai ales spre tineri își îndreaptă privirea Maica Domnului în ziua prăznuirii Nașterii sale, pentru că rodul său, nu numai după trup, este rodul unei viețuiri curate, nimbul sfințeniei și al pururea fecioriei sale, întru care s-au binecuvântat toate neamurile pământului. Deși s-a născut în lume, roadele viețuirii sale sunt roade ale Duhului Sfânt, semn al purtării de grijă și al iubirii lui Dumnezeu. Pentru aceasta, cu credință, îndrăznim și strigăm către Maica lui Dumnezeu: „Grăbește spre rugăciune și te nevoiește spre mijlocire, apărând pururea, Născătoare de Dumnezeu, pe cei ce te cinstesc pe tine”. Amin.

Note:

¹ Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului, trad. de diac. prof. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1998, p. 6.
² Epifanie Monahul, Cuvânt despre viața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și anii ei, în vol. Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul, Maxim Mărturisitorul, Nașterea, Viața și Adormirea Maicii Domnului, Deisis, Sibiu, 2007, p. 28.
³ Sfântul Ioan Damaschin, Cuvântări la sărbători împărătești, la sărbători ale Maicii Domnului și la Sfinți, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, p. 169.
⁴ Vezi Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântări Morale, trad. de pr. prof. D. Stăniloae, Filocalia, vol. 6, Humanitas, București, 1997, p 150.