Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia de Duminică Rănile cuielor izvorăsc harul împăcării cu Dumnezeu

Rănile cuielor izvorăsc harul împăcării cu Dumnezeu

Un articol de: Pr. Conf. Dr. Adrian Ivan - 08 Mai, 2016

Duminica a 2-a după Paşti
(a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31

În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi uşile fiind încuiate, acolo unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă! Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi, spunând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au spus lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi, după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma era împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios! A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi şi alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, viaţă să aveţi în numele Lui.

Suntem în a opta zi după Paşti, numită Duminica Sfântului Apostol Toma, după minunile ce s-au săvârşit cu acest ucenic al Domnului. Fiecare zi de duminică este o altă zi a creaţiei, o zi care se deosebeşte de toate celelalte zile ale săptămânii. În această zi, ca în toate celelalte duminici de peste an, ne pregătim să pătrundem înţelesul adânc al celor săvârşite de Domnul prin Învierea Sa. Ucenicii Domnului au fost părtaşi ai Învierii Lui şi ei au mărturisit cele ce au văzut cu ochii lor şi au auzit (Fapte 4, 20), iar noi, pe temeiul vestirii lor, credem şi mărturisim Adevărul până la sfârşitul veacurilor. Iată cum mărturiseşte Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan: „Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul”.

Fiind seară, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!” În Vechiul Testament, citim, de asemenea: „Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua întâi” (Facere 1, 5), iar Dumnezeu „umbla prin rai în răcoarea serii…” (Facere 3, 8), când Adam încă nu căzuse. Ziua o numeşte Dumnezeu ca început al alungării întunericului şi venire a tuturor la lumină, la existenţă, după poruncă: „Şi a zis Dumnezeu: Să fie lumină!” (Facere 1, 3).

Ucenicii se bucură de vederea din nou a Domnului

Mântuitorul, aşadar, a stat în mijloc, precum pomul Vieţii ca izvor al veşniciei în mijlocul raiului, Calea cea după Dumnezeu a vieţii. De pomul acela nu se împărtăşiseră vreodată oamenii, ci, pierzând harul lui Dumnezeu prin neascultare, păstrau numai amintirea celor pierdute. Şi precum, prin îndoială, Adam a pierdut cele veșnice, tot aşa, prin îndoita fire a Mântuitorului, ucenicii Lui se încredinţează că El este Dumnezeu şi Om. De aceea, după ce le-a zis: „Pace vouă!”, le-a arătat mâinile şi coasta Sa şi s-au bucurat ucenicii, văzând că este Domnul. Le-a arătat mâinile şi coasta Sa ca să se încredinţeze după trup că El este. Pacea şi bucuria, însă, sunt roade ale Duhului Sfânt (Galateni 5, 22). Pe acestea le vestise Mântuitorul înainte de Sfintele Pătimiri ca să nădăjduiască în El, spre bucuria cea adevărată: „Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi Mă veți vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan 16, 22).
L-au văzut Om, iar acum Îl văd pe Mântuitorul Dumnezeu venind, uşile fiind încuiate şi stând în mijloc. Le-a arătat mâinile şi coasta Sa şi acestea s-au făcut izvor de bucurie veşnică. Rănile şi semnele cuielor izvorăsc veşnic harul iertării şi împăcării omului cu Dumnezeu. Pentru aceasta „Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”.
Bucuria sfântă a Învierii nu rămâne nelucrătoare, nu se închide în sine, în cel care se bucură, ci se dăruieşte veşnic şi pretutindeni în Biserică, Domnul împreună cu ei lucrând până la sfârşitul veacurilor. În suflarea de viaţă făcătoare a Duhului Sfânt, s-au încredinţat ucenicii de Învierea Domnului.

„O, fericită îndoială...”

Însă „Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”.
Suntem martorii unui moment pe care de multe ori îl trăim şi noi în lupta noastră duhovnicească. Puţini se gândesc la ceea ce a trăit Sfântul Apostol Toma când ceilalţi ucenici i-au spus: „Am văzut pe Domnul!” Câtă durere şi căutare a simţit în adâncul inimii, deşi din rânduială dumnezeiască nu fusese prezent împreună cu ceilalţi ucenici. În cântările bisericeşti auzim acestea: „O, fericită îndoială a lui Toma, căci ea ne-a descoperit o dată mai mult taina şi puterea Învierii!”
Toate cele prin care se încredinţase că Iisus a murit erau vii şi prezente în sufletul lui. S-a cutremurat pământul şi pietrele s-au despicat când Iisus şi-a dat duhul pe cruce. Acum, însă, vestea Învierii Domnului cutremura din temelie cugetul lui, era pus în faţa Adevărului Însuşi. Ca om, poţi să crezi multe din cele spuse de alţii, însă Învierea Domnului nu o poţi înţelege decât dacă se petrece în tine taina adevăratei cunoaşteri. De aceea, la auzul că Domnul este viu şi că a fost văzut de ceilalţi, Sfântul Apostol Toma mărturiseşte ca pe o neputinţă necredinţa lui. El nu îşi propune să nu creadă. Aceasta este diferenţa între dorinţa de încredinţare a Sfântului Toma şi necredinţa unui necredincios. El exprimă neputinţa dintotdeauna a omului căzut, aceea de a crede în nemurirea ca dar al lui Dumnezeu. El mărturiseşte că poate cuprinde cu mintea numai realitatea Răstignirii pe Cruce a Domnului, de aceea caută la rănile şi semnele cuielor, la continuitatea dintre Jertfa Domnului şi răscumpărarea omului.

Mărturisirea Apostolului

Şi, iată, Domnul, după opt zile, asemenea Zilei celei una, a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!” Iar Toma, fiind de faţă, s-a încredinţat şi el prin vedere ca şi ceilalţi, dar a auzit şi cuvintele: „Tomo, adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios”. Robul a întins mâna să pipăie Trupul şi rănile Ziditorului său. A căutat la Trup, dar s-a încredinţat de Dumnezeirea Lui. Acum, că ai primit adevărul Învierii, spune Mântuitorul, urmează credinţei şi vederii de care te-ai învrednicit! Atunci, a răspuns Toma şi I-a zis: `Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Cuvintele acestea sunt grăitoare în numele tuturor credincioşilor, ele sunt o mărturie vie până astăzi şi transmit bucuria şi realitatea Învierii Domnului, ca plinătate a iubirii lui Dumnezeu.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne învaţă, prin încredinţarea Sfântului Apostol Toma, că cei credincioşi primesc nu numai o înţelegere cu mintea sau raţională a adevărului Învierii, ci se împărtăşesc de lumina Lui dumnezeiască, de adevărata cunoaştere, spre bucuria şi fericirea veşnică: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” Dincolo de momentul în sine, Mântuitorul aminteşte aici de toţi cei care vor crede în El prin învăţătura şi mărturia Bisericii, până la sfârşitul veacurilor.
Să rămânem, aşadar, în credinţa şi bucuria Sfinţilor Apostoli şi să urmăm faptelor lor, aşa cum ne învaţă Biserica, fiindcă temeiul credinţei noastre este Învierea Domnului, iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui. Amin!
Hristos a înviat!