Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia de Duminică Să gândim la cele de Sus!

Să gândim la cele de Sus!

Un articol de: Pr. Prof. Univ. Ștefan Iloaie - 28 Iul, 2019

Duminica a 6-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum) Matei 9, 1-8

În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea şi a venit în cetatea Sa. Şi, iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta hulește. Şi Iisus, știind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetați rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Ridică-te şi umblă? Dar, ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Ridică-te, ia-ți patul şi mergi la casa ta. Şi ridicân­du-se, s-a dus la casa lui. Iar mulțimile, văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Care dă oamenilor asemenea putere.

Evanghelia Duminicii de astăzi – având în centru vindecarea slăbănogului din Capernaum – ni-L prezintă pe Domnul nostru Iisus Hristos ca pe Cel Care cunoaște gândurile omului: „Iisus, cunoscând gândurile lor, le-a zis: «De ce cugetați cele rele în inimile voastre?»” Și în alte situații, Evangheliile indică pătrunderea de către Hristos în „inima” omului și citirea gândurilor: la vindecarea omului cu mâna uscată (Luca 6, 8), în discuția despre cererea unui semn din cer (Luca 11, 17), în disputa referitoare la scoaterea demonilor (Matei 12, 25).

Omul gândește mereu, neexistând decât relativ puține clipe în care procesul gândirii să se oprească. Mintea „macină ca o moară”. Ea primește in­formații din afara sa și dinlăuntrul ei, bune și rele, frumoase și urâte, adevărate și false, finalizate ori abia începute, limpezi și neclare, folositoare sau inutile, din lumea reală ori din cea imaginară... Totul, cu o rapiditate de neînchipuit, în desfășurarea unor procese imposibil de descifrat până la capăt, fie și cu cele mai avansate tehnici și tehnologii moderne. Cine să pătrundă în lumea aceasta și cine s-o descrie?

Pe cât de fascinantă, pe atât de greu de stăpânit, lumea gândurilor îl reprezintă pe om: în actul gândirii se produc, se realizează, „se fabrică” faptele, gesturile, cuvintele, atitudinile, comportamentele, destinele și chiar viața. Totul străbate filtrul gândirii, dar numai ceea ce se consideră a fi potrivit iese în afară, se manifestă, devine vizibil.

„După roadele lor îi veți cunoaște”

Mântuitorul a afirmat exis­ten­ța legăturii strânse dintre faptă și gândire, dar și dintre cuvânt și „inimă” – centrul vieții spirituale: „Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele...” (Luca 6, 45). Există, aşadar, o concordanţă între felul de a gândi şi exprimarea acestuia în afară: cele bune ies dintr-o inimă bună, pe când cele rele dintr-o inimă rea. Fapta îşi are izvorul şi este generată de profunzimile necunoscute ale gândurilor, de trăirile interioare, de bucurie sau tristeţe, lumină sau întuneric.

Cunoaștem gândirea unui om și felul lui interior de a fi după ceea ce exteriorizează: „După roadele lor îi veți cunoaște” (Matei 7, 16). Tocmai deoarece există o foarte strânsă relaţie între faptă şi vistieria gândirii, ceea ce vedem în afară produce cunoaşterea lăuntrului. Şi chiar dacă această cunoaştere este doar parţială şi nu este de profunzime, ea este necesară şi importantă, deoarece este singura noastră cale de acces spre „inima omului”. Din cauza faptului că accesul la lumea gândurilor se face, pe de o parte, prin fapta care este întemeiată pe gând şi pe lumea gândurilor, pe de altă parte prin exprimarea directă a unora dintre gândurile pe care omul le are, de aceea - deci - un om se cunoaşte atât de greu şi doar în timp îndelungat... Dar, oare, îl cu­noaștem? Dar, oare, ne cu­noaștem?...

Însă lumea gândurilor nu este doar una de taină, ascunsă, necunoscută, ci ea produce roade, se exteriorizează, iese la lumină. Iar roadele sunt în strânsă legătură cu cele care se trăiesc în inimă. Trimiterea către inimă, spre esenţa fiinţei, către lumea gândurilor ne face să ne simţim atât de bine în preajma oamenilor cu fapte şi cu gânduri frumoase, chiar dacă ei tac - „îmi este de ajuns să te văd!” - şi să ne îndepărtăm ori chiar să fugim de cei care au gânduri urâte, mai ales dacă ei vorbesc!

Cu privire la raportul dintre cele gândite şi cele care se văd, Mântuitorul ne atenționează asupra pericolului falsității, al înșelăciunii, al fariseismului: „Vai vouă... pe dinafară vă ară­tați drepţi oamenilor, înlăuntru însă sunteți plini de fățăr­ni­cie și de fărădelege” (Matei 23, 27-28). De multe ori nu suntem ceea ce părem a fi, adeseori ne spoim exteriorul pentru a nu face trimitere către interior, ne controlăm și ­gestionăm comportamentul din afară pentru a întrerupe legătura acestuia cu lăuntrul, cu adevărul, cu noi înșine.

La temelia vieții duhovnicești stă discernământul

Un mare duhovnic român afirma, pe bună dreptate, că „cel care dorește rânduială în viață are nevoie de rânduială în gânduri”. Dacă în mintea noastră intră diferite gânduri, stă în puterea noastră - educată prin exercițiu - să decidem pe care dintre acestea le primim și pe care le respingem. Ava Stratighie îndemna: „Fii portarul inimii tale”, iar Sfântul Ioan Gură de Aur afirma că împărat nu este cel care stă în fruntea unui imperiu, ci cel care își stăpânește gândurile rele!

Mai întâi, stă în puterea noastră să cercetăm gândurile care vin asupră-ne, pentru a constata calitatea și sursa lor. Fie că sunt din noi înşine ori din lumea exterioară, că pătrund prin văz ori prin auz, informaţiile trebuie supuse unui proces de interogare, fără să li se permită accesul liber în lumea noastră.

Apoi, se cuvine ca ideile să fie filtrate, să le selectăm, să le cernem așa cum neghina se separă de grâu spre a fi arsă (Matei 13, 30). Cenzurarea se face în funcţie de propriile valori, de aceea este atât de indispensabilă păstrarea mereu curată a inimii, deoarece ea va decide ce anume rămâne şi ce „se aruncă”, fiind considerat nevaloros.

În cele din urmă, se cere să stăpânim gândurile, raţiunea şi conştiinţa nelăsându-se influenţate de ele, ci controlându-le şi făcându-se stăpâne ale lor. Hristos Domnul ne atenționează că nu doar uciderea este păcat, ci că mânia - neștiută de nimeni, așezată în lăuntrul adânc al inimii - este tot ucidere (Matei 5, 22). Gândul arată intenția, decizia către care tinde ființa omului ori chiar decizia deja luată. De aceea, părinții filocalici așază discernământul la temelia vieții duhovnicești și chiar a tuturor virtuților. Cel care cerne, cel care dis-cerne își stăpânește gândurile și are rânduială în viață!

Suntem ceea ce gândim!

Gândurile ne reprezintă şi au o importanţă unică pentru viaţa duhovnicească. Din calitatea lor şi a lumii create de ele reiese şi calitatea omului. De aceea, omul nu este ceea ce face, ceea ce arată în afară, ceea ce exteriorizează, omul este ceea ce gândeşte! Pentru creştin, dezideratul va fi mereu acela de a-şi păstra gândurile curate şi frumoase, ferindu-le de infectarea şi murdărirea lor prin atingerea şi amestecarea cu cele urâte.

De aceea, este bine să luăm aminte - o dată în plus - la expresia liturgică „Sus să avem inimile!”, care este adevărat că se referă la pregătirea imediată a credincioşilor pentru momentul prefacerii darurilor de pâine şi vin în Trupul şi Sângele Domnului, dar care face trimitere directă şi la efortul de a păstra gândurile noastre la înălţimea şi frumuseţea cerute de lumina cerească. Sfântul Apostol Pavel ne și spune: „Cugetați cele de sus, nu cele de pe pământ” (Coloseni 3, 2), arătând că Lumina de sus îi va cuprinde întru sine doar pe cei care îşi păstrează curată lumea gândurilor, pregătind-o şi sfinţind-o pentru Marea Întâlnire.