Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Ioan 10, 9-16

Ioan 10, 9-16

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 11 Apr, 2019

„Zis-a Domnul: Eu sunt ușa: De va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pășune va afla. Furul nu vine decât ca să fure, să înjunghie și să piardă. Eu am venit ca oile Mele viață să aibă și din belșug să aibă. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își pune sufletul pentru oile Sale. Iar cel plătit, care nu este păstor și ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile și fuge; iar lupul le răpește și le risipește. Cel plătit fuge, pentru că este plătit și nu are grijă de oi. Eu sunt Păstorul cel bun și cunosc oile Mele și ale Mele Mă cunosc pe Mine. Precum Mă cunoaște Tatăl și Eu cunosc pe Tatăl. Și sufletul Îmi pun pentru oi. Am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Și pe acelea trebuie să le aduc; ele vor asculta de glasul Meu și va fi o turmă și un păstor.”

Păstorul cel bun și părintele duhovnicesc

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 8, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, pp. 57-59

„Pentru aceasta umblu plângând și întristat, dorindu-vă și cerându-vă pe voi, bunul păstor și învățător, care știți să mă să­lășluiți în loc cu verdeață (Psalmi 22, 2), pe mine, oaia cea rătăcitoare, adică în deprinderea virtuții care a lepădat prin făptuire arșița patimilor; și puteți adăpa cu apa odihnei, adică puteți uda prin contemplație cu harul cunoștinței mintea, întorcându-mi sufletul de la răutate la virtute prin cuvinte și pilde; și mă călăuziți pe cărările dreptății, care arată purtările mântuitoare ale dreptei credințe; și mă mângâiați cu toiagul și cu nuiaua în mod înțelept, adică prin amintirea chinurilor veșnice, abătându-mă ca și cu un toiag de la răutate ca pe un începător și sprijinindu-mă cu îndemnul bunătă­ților veșnice ca și cu o nuia spre virtute, pe cel ce înaintează prin nădejde. E ceea ce a dat de înțeles în mod simbolic, precum socotesc, și Domnul și Mântuitorul, turnând peste rănile celui căzut între tâlhari vin și untdelemn. Căci amestecându-se dorul de Împără­ția cerurilor cu frica de focul cel veșnic al gheenei, păstrează nevătămat sufletul, aducându-l la iubirea de Ziditorul, storcându-l prin strânsoare de orice dispoziție pătimașă.
Dar acum umple, cinstite părinte, de duhul dumnezeiesc al învățăturii nuiaua și cheamă cu iubire păstorească de oameni pe cel ce rătăcește fără păstor pe munții neștiinței și pe culmile păcatului și adu-l sub dreapta ta și leagă cu milă pe cel sfâșiat de multele rele mușcături ale lupilor Arabiei (Avacum 1, 8), adică ale Apusului (căci numele Arabiei tălmăcit în limba greacă arată Apusul). Iar prin Arabia înțeleg - și poate nu în mod greșit - în înțeles spiritual trupul acesta care asu­prește în cei ca mine legile dum­nezeiești ale Duhului, care hră­nește cu adevărat lupi cruzi și nerușinați; care s-a făcut și se numește cu adevărat Apus din pricina păcatului.
(...) Așadar, să nu încetezi cinstite părinte a mă păstori prin cuvintele adevărului pe mine, cel prins de fiare, și să mă eliberezi de patimile din trup și de duhurile răutății.”