Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Ioan 11, 47–57

Ioan 11, 47–57

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 14 Mai 2018

„În vremea aceea arhiereii și fariseii au adunat sobor împotriva lui Iisus și ziceau: Ce este de făcut, pentru că Omul acesta săvârșește multe minuni? Dacă-L lăsăm așa, toți vor crede în El și vor veni romanii și ne vor lua și țara și neamul. Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu, le-a zis: Voi nu știți nimic; nici nu gândiți că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul. Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a prorocit că Iisus avea să moară pentru neam. Și nu numai pentru neam, ci și ca să adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei risipiți. Deci, din ziua aceea, s-au hotărât să-L omoare. De aceea, Iisus nu mai umbla pe față printre iudei, ci a plecat de acolo într-un ținut aproape de pustie, într-o cetate numită Efraim, și acolo a rămas cu ucenicii Săi. Și erau aproape Paștile iudeilor și mulți din țară s-au suit la Ierusalim mai înainte de Paști, ca să se curățească. Deci, căutau pe Iisus și, pe când stăteau în templu, ziceau între ei: Ce vi se pare? Oare nu va veni la sărbătoare? Iar arhiereii și fariseii dăduseră porunci ca, dacă va ști cineva unde este, să dea de veste, ca să-L prindă.”

Invidia

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XL, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 486-488

„Nu este păcat mai rău decât invidia. Desfrânatul, chiar dacă simte oarecare plăcere, săvâr­șește păcatul în scurtă vreme; invidiosul însă se chinuie și se pedepsește pe sine însuși înaintea celui invidiat, iar păcatul lui nu încetează niciodată, ci lucrează necontenit.

După cum porcul se bucură de mocirlă, iar diavolul de vătămarea noastră, tot așa și invidiosul se bucură de răul semenului său. Atunci se liniștește și răsuflă ușurat, când peste semenul său a venit un necaz sau o rușine; socotește nenorocirile altora propriile sale bucurii, iar fericirea și bunăstarea altora, propria sa nenorocire. Nu urmărește să aibă el bucurie, ci semenul său să aibă necazuri și scârbe. După cum unii gândaci se hrănesc cu murdărie, tot așa și invidioșii se hrănesc cu nenorocirile altora: sunt dușmanii și vrăjmașii oamenilor. Celorlalți oameni le e milă când se junghie un animal; dar tu, invidiosule, devii fiară, tremuri, te îngălbe­nești la față când vezi că unui om îi merge bine.

(...) Cu cât invidiezi mai mult, cu atât îi faci mai mare bine celui invidiat. Dumnezeu rânduiește așa lucrurile. Când vede pe cel nevinovat nedreptățit, îl înalță și mai mult, îl face și mai strălucitor, iar pe tine te pedepsește. Dacă Dumnezeu nu lasă nepe­dep­siți pe cei care se bucură de nenorocirile dușmanilor - Nu te bucura de căderea dușmanilor tăi, zice Scriptura, ca nu cumva să te vadă Dumnezeu și să nu-I placi Lui (Proverbe 24, 17-18) -, cu atât mai mult pe cei care invidiază pe cei care nu le-au făcut nici un rău.
Să tăiem deci fiara cea cu multe capete. Că invidia are multe chipuri.”