Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Ioan 3, 16-21

Ioan 3, 16-21

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 07 Mai, 2019

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Așa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Pentru că n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a și fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume, iar oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, fiindcă faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăște Luminași nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel carelucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârșite.”

Lumina a venit în lume

Sfântul Clement Romanul, Omilie, numită a doua Epistolă către Corinteni, cap. I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 111

„Ce răsplată Îi vom da Lui sau ce rod vrednic de ceea ce ne-a dat El nouă? Pentru câte lucruri sfinte nu-I suntem noi Lui datori? Ne-a dăruit lumina; ca un tată, ne-a numit fii, ne-a mântuit pe noi, care eram pierduți. Ce laudă, dar, Îi vom aduce sau ce răsplată, spre a-L răsplăti pentru cele ce-am primit? Eram orbi cu mintea, închinându-ne la pietre, la lemne, la aur, la argint și la aramă, lucruri ale oamenilor; întreaga noastră viață nu era nimic alt­ceva decât moarte. Eram încon­jurați de întuneric, vederea ne era întunecată, dar am recăpătat vederea, îndepărtând, prin voința Lui, norul acela, care ne înconjura. Îndurându-se de noi ne-a miluit și ne-a mântuit când a văzut cât de mare rătăcire și pierzare era în noi, când nu mai aveam nici o nădejde de mântuire, decât numai în El. Ne-a chemat când nu eram și a voit să venim de la neființă la ființă.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Noua, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, p. 298

„Căci dacă și nouă celor din lume ne sădește lumina Dumnezeu, El trebuie să se bucure ca înainte de toate celelalte, având-o în firea proprie. Sau dacă socotesc unii că nu-i așa, li se va putea spune celor ce s-au hotărât să cugete astfel: Înțelegeți neînțelepților din norod și înțelepțiți-vă odată, nebunilor. Cel ce a sădit ureche nu aude? Sau cel ce a plăsmuit ochiul nu vede? (Psalmi 93, 8-9). Căci viu este cuvântul lui Dumnezeu și lucrător și mai ascuțit decât o sabie cu două ascuțișuri, pătrunzând până la despărțitura sufletului și a duhului, a încheieturilor și la măduvă și deosebind gândurile și sfaturile inimii; și nu este zidire nearătată înaintea Lui. Și toate sunt goale și descoperite înaintea ochilor Lui (Evrei 4, 12-13).”