Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Ioan 4, 46–54

Ioan 4, 46–54

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 13 Mai, 2019

„În vremea aceea Iisus a mers în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El și Îl ruga să Se coboare și să vindece pe fiul lui, căci era gata să moară. Deci Iisus i-a zis: Dacă nu veți vedea semne și minuni, nu veți crede. Slujitorul regesc a zis către El: Doamne, coboară-Te înainte de a muri copilul meu. Iisus i-a zis: Mergi, fiul tău trăiește! Și omul a crezut în cuvântul pe care i l-a spus Iisus și a plecat. Dar, pe când el cobora, slujitorii l-au întâmpinat, spunându-i că fiul lui trăiește; și cerea să afle de la ei ceasul în care i-a fost mai bine. Deci, i-au spus că ieri, în ceasul al șaptelea, l-au lăsat frigurile. Așadar, tatăl a cunoscut că acela a fost ceasul în care Iisus i-a zis: Fiul tău trăiește. Și au crezut el și toată casa lui. Aceasta este a doua minune pe care a făcut-o Iisus, venind din Iudeea în Galileea.”

Trupul și sufletul - unire și despărțire

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 619-620

„Nu știți cum păcatele chinuie sufletul în ultima zi a vieții, cum frământă inima? Atunci deci, când se întâmplă asta, venind amintirea faptelor bune, mângâie sufletul tulburat, ca seninul în mijlocul furtunii. Dacă suntem cu mintea trează, frica de păcat va fi lângă noi tot timpul vieții noastre; dar dacă trăim nepăsători, va veni negreșit peste noi frica aceasta, când vom fi scoși din lumea aceasta. Că și întemnițatul suferă mai mult când este scos din închisoare și dus înaintea judecății; atunci mai cu seamă tremură, când este aproape de scaunul de judecată, când trebuie să dea socoteală de faptele sale. Aceasta e pricina. Poți auzi pe mulți spunând că oamenii pe patul de moarte sunt cuprinși de frică și au vedenii groaznice, a căror vedere n-o pot suferi; că se frământă multă furie în patul în care zac și se uită cu ochi îngroziți la cei de față, deoarece sufletul lor, îngrămădindu-se înăuntru, amână despărțirea de trup, neputând suferi vederea îngerilor care se apropie. Dacă ne speriem la vederea unor oameni înfricoșători, ce spaimă nu ne va cuprinde la vederea îngerilor amenințători și a puterilor cerești neîndurătoare, care se apropie în clipa când sufletul este scos din trupul nostru, când este dus departe și plânge cu amar, dar în zadar și de pomană? Că și bogatul nemilostiv, după ce a plecat de pe lumea aceasta, a plâns mult, dar plânsul nu i-a folosit la nimic.”

Sfântul Iustin Martirul și Filozoful, Dialogul cu iudeul Tryfon, Partea Întâi, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1980), vol. 2, p. 128

„Faptul că sufletul trăiește, nimeni n-ar putea tăgădui. Dacă trăiește însă, el trăiește nu pentru că este viață, ci pentru că se împărtășește din viață, și ceea ce se împărtășește din ceva este cu totul altceva decât aceea din care se împărtășește. Sufletul se împărtășește din viață, pentru că Dumnezeu voiește ca el să trăiască.”