Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Istoria creştinismului (CMXXXI): Concordatul cu Vaticanul (I)

Istoria creştinismului (CMXXXI): Concordatul cu Vaticanul (I)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 27 Mar, 2008

Concordatul este o înţelegere semnată între papă, în calitate de conducător al statului şi al Bisericii Romano-Catolice, cu statul pe teritoriul căruia se aflau credincioşi romano-catolici în vederea reglementării statutului lor. Întrucât Biserica Romano-Catolică din România, în general, nu avea un statut clar, se simţea nevoia unui act care să reglementeze această situaţie. Spre exemplu, cea mai mare parte a credincioşilor romano-catolici din Transilvania erau de naţionalitate maghiară, iar conducătorul lor spiritual se afla în afara graniţelor ţării. Multe parohii din diecezele romano-catolice maghiare din Satu Mare, Oradea şi Timişoara au rămas în Ungaria, ele fiind sub jurisdicţia foştilor episcopi, aflaţi în România, astfel că aceştia aveau cârmuirea duhovnicească asupra unor credincioşi aflaţi în două state: România şi Ungaria. Pe de altă parte, credincioşii romano-catolici din Bucovina (polonezi, germani) se aflau sub jurisdicţia arhiepiscopului catolic din Lvov (pe atunci în Polonia), greco-catolicii din aceeaşi provincie erau sub jurisdicţia arhiepiscopului greco-catolic din Lvov, iar greco-catolicii din judeţele Maramureş şi Satu Mare ţineau de episcopul greco-catolic de Ujgorod (atunci în Cehoslovacia). Tratativele în vederea încheierii unui concordat au început după 1918. În anul 1921 a luat fiinţă o Legaţie română pe lângă Vatican şi o Nunţiatură Apostolică la Bucureşti. Deoarece cele două proiecte de Concordat prezentate de guvernul Averescu (ministru al cultelor fiind Octavian Goga) n-au fost acceptate de Vatican, între 1922 şi 1926, tratativele au fost întrerupte. Cu toate acestea, Biserica Romano-Catolică avea, în România, drepturi chiar mai mari decât în Ungaria catolică. Din cauza slăbiciunilor, dar şi a lipsei de cunoaştere a problemelor religioase în general şi a celei din Transilvania, în special, de care au dat dovadă politicienii români de atunci, în anul 1926, după căderea guvernului liberal al lui Ion I. C. Brătianu şi după revenirea guvernului condus de generalul Averescu, s-au reluat tratativele cu Vaticanul (ministru al cultelor era Vasile Goldiş).