Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Istoria creştinismului (CMXXXII): Concordatul cu Vaticanul (II)

Istoria creştinismului (CMXXXII): Concordatul cu Vaticanul (II)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 28 Mar, 2008

În anul 1926, după căderea guvernului liberal al lui Ion I.C. Brătianu şi după revenirea guvernului condus de generalul Averescu, s-au reluat tratativele cu Vaticanul (ministru al cultelor era Vasile Goldiş), la stăruinţele regelui (catolic) Ferdinand I, care, se pare, se afla sub presiunea papei, care nu voia să-i acorde împărtăşania decât „împlinindu-şi acest canon”. La 15 ianuarie 1926, Dimitrie Pennescu informa despre încheierea tratativelor pentru semnarea Concordatului: „Toate modificările şi adăugirile cerute de noi au fost admise de Sfântul Scaun, unele cu oarecare uşoare modificări, mai mult de forma decât de fond, iar concesiunile făcute de noi Vaticanului, sub rezerva aprobării guvernului, sunt dispoziţiuni luate textual din proiectul de lege al regimului Cultelor”. La 10 mai 1927 Vasile Goldiş a semnat Concordatul cu Vaticanul, ca delegat al României. Despre acest concordat s-a aflat în ţară abia la 8 februarie 1928, deoarece cele trei guverne liberale care s-au succedat după căderea guvernului lui Averescu n-au îndrăznit să aducă în parlament legea pentru ratificarea Concordatului. În vederea pregătirii ratificării lui, voiau să introducă în proiectul Legii cultelor o serie de prevederi similare cu cele din Concordat, în special cele care reglementau raporturile dintre stat şi culte, precum şi raporturile cultelor între ele. Ratificarea Concordatului s-a făcut în mai 1929, în timpul guvernului naţional-ţărănesc, condus de Iuliu Maniu, greco-catolic. Concordatul cu Vaticanul a stârnit discuţii şi dezbateri. Între cei care au combătut cu vehemenţă Concordatul s-a numărat mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, care, în şedinţa Senatului din 23 mai 1929, arăta nedreptatea care i se făcea prin Concordat Bisericii Ortodoxe, numită, prin Constituţia din 1923, „dominantă” sau „naţională”, precum şi scopurile pe care le urmărea în România Biserica Romano-Catolică prin încheierea Concordatului.