Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Istoria creştinismului (CMXXXIV): Concordatul cu Vaticanul (IV)

Istoria creştinismului (CMXXXIV): Concordatul cu Vaticanul (IV)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 31 Mar, 2008

La 10 mai 1927, România a semnat un Concordat cu Vaticanul, care a fost ratificat în mai 1929. În şedinţa Senatului din 23 mai 1929, mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului cataloga Concordatul drept „anticonstituţional, excepţional de privilegiator exclusiv pentru cultul catolic şi cu totul nedrept faţă de Biserica Ortodoxă, tulburător al păcii confesionale şi antipatriotic“... „Este, într-adevăr, dureros să constatăm că din sudoarea milioanelor de cetăţeni români şi ortodocşi, principalul contribuabil la vistieria ţării, statul nostru, cu dispreţul enormelor greutăţi financiare prin care a trecut şi trece, a întreţinut şi continuă să întreţie un lux de organizaţie pe seama cultelor minoritare, în detrimentul vădit al propriei sale Biserici.“ Articolul 13, care se referea la patrimoniu sacru interdiecezan, este contestat de mitropolitul Nicolae Bălan pentru că încălca legile ţării: „În statul unguresc... Biserica Catolică era numai uzufructuara acelor averi, rezervându-şi statul maghiar pentru sine dreptul de proprietate“, în timp ce „în situaţia politică de astăzi, dreptul de proprietate asupra acelor averi a trecut prin succesiune, de la statul unguresc la statul nostru românesc“, iar „statul român, desigur din lipsa unui studiu temeinic al chestiunii, prin reforma agrară, a considerat acele averi ca proprietăţi ale Bisericii Catolice şi, expropriindu-le în mare parte, a plătit confesiunii catolice preţ de expropriere ca oricărui proprietar“... „Noi, episcopatul ortodox, n-avem nimic împotrivă ca statul nostru să ajutoreze, materialmente, cultele din cuprinsul hotarelor sale, dar ne credem în dreptul nostru ca această ajutorare s-o facă statul pentru toate cultele, deopotrivă“. Ortodocşii erau discriminaţi şi prin articolul 19, paragraful 3, în care se prevede că „toate şcolile Ordinelor şi ale Congregaţiilor religioase sunt puse sub dependinţa episcopului local; în consecinţă, şi ele se vor bucura de drepturi de a fixa limba de predare“. Ca urmare a acestei dispoziţii, din cele 45 de şcoli secundare aflate sub jurisdicţia Bisericii Romano-Catolice, doar într-una învăţământul se făcea în limba română.