Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (CMXXXV): Concordatul cu Vaticanul (V)

Istoria creştinismului (CMXXXV): Concordatul cu Vaticanul (V)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 01 Aprilie 2008

La 10 mai 1927 România a semnat un Concordat cu Vaticanul, care a fost ratificat în mai 1929. În şedinţa Senatului din 23 mai 1929, mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului cataloga Concordatul drept „anticonstituţional, excepţional de privilegiator exclusiv pentru cultul catolic şi cu totul nedrept faţă de Biserica Ortodoxă, tulburător al păcii confesionale şi antipatriotic“. În finalul cuvântării, mitropolitul îşi arăta dezacordul faţă de Concordat: „Vom lupta din toate puterile şi prin toate mijloacele legale ca şi acest Concordat dacă ar fi ratificat, întru condiţii atât de oneroase pentru statul şi poporul românesc, să fie înlăturat“. Mai departe, el precizează: „Nu rostim aceste cuvinte din ură faţă de cultul catolic, căci Biserica noastră n-a urât pe nimeni, ci a fost blândă şi tolerantă, ca Însuşi divinul ei Întemeietor, şi în acest duh profund creştinesc şi-a crescut şi credincioşii“... „Drept aceia, bazaţi pe considerentele aici amintite, noi episcopatul ortodox român, socotind încheierea Concordatului cu Vaticanul:

- din punctul de vedere al dispoziţiilor Constituţiunii ţării ca anticonstituţională;

- din punctul de vedere al principiului libertăţii şi protecţiunii deopotrivă a tuturor cultelor ca excepţional de privilegiator exclusiv pentru cultul catolic şi cu totul nedrept faţă de Biserica Ortodoxă;

- din punctul de vedere al liniştei ţării, ca tulburător al păcii confesionale;

- din punctul de vedere al intereselor culturale ale starului şi poporului românesc ca antipatriotic... Aceasta este mărturisirea conştiinţei noastre înaintea lui Dumnezeu şi a ţării“.

În ciuda protestelor energice ale ierarhilor ortodocşi, legea pentru ratificare a fost votată atât în Senat, cât şi în Camera Deputaţilor. În martie 1928 a fost promulgată „Legea generală a Cultelor, care punea Biserica Ortodoxă Română în stare de inferioritate. Această situaţie a determinat discuţii aprinse mai ales în Senat. Cel mai înverşunat apărător al Bisericii noastre a fost, ca şi în cazul Concordatului, mitropolitul Nicolae Bălan, care la 27 martie a ţinut un discurs celebru, tipărit apoi în broşură, sub titlul „Biserica neamului şi drepturile ei“. Legea Cultelor şi Concordatul au rămas în vigoare până în 1948.