Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCCCLXXV): Începuturile învăţământului teologic greco-catolic în Transilvania (III)

Istoria creştinismului (MCCCLXXV): Începuturile învăţământului teologic greco-catolic în Transilvania (III)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 23 Noi, 2009

Bisericile din Transilvania, atât cea Ortodoxă, cât şi cea Unită cu Roma, s-au îngrijit nu doar de pregătirea viitorilor preoţi, prin înfiinţarea seminariilor teologice, după cum am văzut în ediţiile precedente ale istoriei creştinismului, ci şi de pregătirea intelectualilor mireni. Astfel, Biserica a înfiinţat mai multe gimnazii (licee) româneşti (ortodoxe şi unite), cu predare în limba română. Prima şcoală românească de tip mediu, numită „şcoala latinească“, s-a înfiinţat la Blaj în anul 1754, prin strădaniile episcopului Petru Pavel Aaron. La început avea două clase, apoi trei, iar mai târziu, în 1777, în timpul reformelor şcolare iniţiate de împărăteasa Maria Tereza, a devenit un gimnaziu cu cinci clase. În anul 1831, s-au mai adăugat două clase, iar după 1850, numărul claselor s-a ridicat la opt, cu două cicluri (gimnaziul inferior şi cel superior, fiecare cu patru clase). La Gimnaziul din Blaj au activat mulţi profesori distinşi, ca Grigorie Maior (viitorul episcop), Samuil Micu, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu, Simion Bărnuţiu, Aron Pumnul, Gavriil Pop, Timotei Cipariu ş.a. Majoritatea erau preoţi şi aproape toţi au fost autori de manuale. Elevii beneficiau de ajutoare din partea Episcopiei (Mitropoliei), iar în timpul episcopului greco-catolic Grigorie Maior s-a introdus obiceiul de a li se oferi pâine gratuită (aşa-numiţii „ţipai“). În toamna anului 1829, episcopul Samuil Vulcan de la Oradea a deschis la Beiuş, pe cheltuiala sa, un „Pedagogicum seu Gymnasium minus“ cu patru clase, care i-a purtat mai târziu numele. Gimnaziul funcţiona într-o clădire ridicată anume în acest scop tot de acelaşi episcop. Unii elevi erau întreţinuţi gratuit. Peste câţiva ani s-au mai adăugat două clase, astfel că în 1838 Beiuşul avea un Gimnaziu românesc complet. În 1851 s-a reorganizat, ca şi Gimnaziul din Blaj, cursurile ajungând la opt clase. Până în 1849 cursurile erau predate în limba latină, iar de atunci în româneşte. Alături de Institutul teologic-pedagogic din Arad, Gimnaziul din Beiuş a fost unul dintre izvoarele de lumină şi cultură românească în părţile de vest ale ţării noastre.