Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCCCLXXXIX): Şcoli organizate şi patronate de Biserică în Transilvania (IX)

Istoria creştinismului (MCCCLXXXIX): Şcoli organizate şi patronate de Biserică în Transilvania (IX)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 10 Dec, 2009

Şcolile confesionale româneşti de ambele rituri, atât cele ortodoxe, cât şi cele unite, au fost puse adeseori în situaţia de a fi desfiinţate sau înstrăinate de Guvernul din Budapesta. Astfel, în 1879, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii a elaborat un proiect de lege pentru introducerea obligatorie a limbii maghiare în şcolile pedagogice şi poporale româneşti cu obligaţia ca toţi învăţătorii acestora să înveţe limba maghiară. Prin Legea grădiniţelor de copii din 1891, s-au înfiinţat sute de grădiniţe, la oraşe şi sate, pentru copii între trei şi şase ani, obligaţi să le frecventeze, limba de conversaţie fiind maghiara. Cu toate acestea, studiul limbii maghiare n-a înregistrat succese prea mari în şcolile româneşti, în primul rând fiindcă modeştii lor slujitori: învăţători confesionali şi preoţi parohi (care erau directorii lor) au ştiut să stea de veghe în ceasurile lor de cumpănă prin care au trecut şcolile. Dificultăţile cu care s-a confruntat Biserica pentru susţinerea şcolilor ei au crescut pe măsură ce devenea mai pronunţată politica de maghiarizare. O grea lovitură au primit în anul 1907, când, din nou, confesiunile erau obligate prin lege să asigure învăţătorilor lor aceeaşi salarizare ca în învăţământul de stat, la care se adăugau cheltuieli pentru construirea şi repararea clădirilor şcolare, iluminatul, încălzitul, materialul didactic etc. În anul 1907, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii, Apponyi Albert, a prezentat două proiecte de lege, conform cărora salariul minim al unui învăţător era de 1.000 de coroane pe an, la care se adăuga un spor din cinci în cinci ani de activitate (gradaţii). Legea venea cu precizarea că, dacă statul contribuie la completarea salariului unui învăţător confesional, el nu mai putea fi numit decât cu aprobarea Ministerului, care îşi rezerva dreptul de a lua măsuri împotriva învăţătorilor care nu obţineau rezultate satisfăcătoare în predarea limbii maghiare.