Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCCLXXIX): Filantropia în Ţara Românească (XXX)

Istoria creştinismului (MCCLXXIX): Filantropia în Ţara Românească (XXX)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 30 Mai, 2009

Reformele iniţiate de generalul Pavel Kiseleff, din perioada ocupaţiei ruseşti şi a Regulamentelor Organice, lege organică promulgată între 1831-1832, s-au resimţit şi în instituţiile de îngrijire a orfanilor şi a persoanelor aflate în dificultate. Astfel, în anul 1829, se reunesc Cutia Milelor, Orfanotrofia şi Casa Şcoalelor Obşteşti sub conducerea unui comitet, avându-l în frunte pe mitropolitul Ungrovlahiei. Legea Caselor Publice din 1832 venea cu noi prevederi pentru casele de orfani şi, implicit, pentru preoţi. În anul 1862, Elena Cuza organizează în Bucureşti, lângă Palatul Cotroceni, sub îndrumarea Bisericii, un aşezământ pentru fete orfane, aşezământ ce avea 100 de locuri, şcoală primară şi ateliere şcoală. În 1881, serviciul de asistenţă a orfanilor trece sub conducerea administraţiei Bucureşti, câţiva ani mai târziu, în 1894, prin Legea de reorganizare a comunelor urbane, luând fiinţă aşa-numitele „ospătării comunale“, care aveau datoria de a se ocupa de copiii găsiţi, de infirmi şi alienaţi. Aceste noi forme de organizare a activităţii privitoare la copii erau conduse de comitete în componenţa cărora intrau şi clerici. Pe parcursul secolului al XIX-lea au apărut şi au funcţionat aşezăminte de binefacere rezultate din iniţiativa privată. Cele mai importante au fost aşezămintele brâncoveneşti, dintre care amintim Azilul „Elena Doamna“, care a luat fiinţă din iniţiativa doctorului Carol Davilla, plasat sub înaltul protectorat al Doamnei Elena şi administrat de Eforia Spitalelor Civile ş.a. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea apar o serie de societăţi filantropice pentru ajutorarea orfanilor, ele purtând numele sfinţilor protectori. De pildă, în 1897, Ecaterina Cantacuzino înfiinţează, cu binecuvântarea mitropolitului primat Iosif Gheorghian, Asociaţia „Sfânta Ecaterina“.