Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCCLXXXIX): Filantropia în Moldova (VIII)

Istoria creştinismului (MCCLXXXIX): Filantropia în Moldova (VIII)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 12 Iun, 2009

Ca şi în Ţara Românească şi în Moldova, datorită numărului mare de bolnavi, pe lângă mănăstiri au luat fiinţă ospicii. Alături de bolniţa de la Mănăstirea Neamţ a funcţionat şi un ospiciu pentru alienaţi. Exista deja o practică mai veche ca mulţi bolnavi, în special bolnavii mintal, să fie aduşi la mănăstiri, pentru a li se citi anumite rugăciuni şi molitve. Unii dintre ei stăteau la mănăstire mai multe zile, ur-mând ca pe lângă rugăciuni să li se administreze şi diverse tratamente. Aceşti bolnavi puteau să stea fie la arhondaricul mănăstirii, fie la chiliile duhovnicilor cu renume, dar puteau fi primiţi şi în bolniţa obişnuită a mănăstirii. Cu timpul, aceşti bolnavi au fost primiţi într-o bolniţă aparte. În viaţa stareţului Paisie, tipărită la Neamţ în 1817, se spune că acest mare înnoitor al monahismului a organizat bolniţa veche „aşijderea şi din mireni, parte bărbătească cu feluri de neputinţe şi de duhuri necurate pătimind şi neavând unde-şi pleca capul şi într-o altă bolniţă, de la trapeza de obşte îl hrănea, şi şedea pe cât voia, unii şi până la moarte“. Această bolniţă este cunoscută mai târziu sub numele de Ospiciul de alienaţi din Mănăstirea Neamţ. Până la 1 ianuarie 1863, ospiciul a fost sub grija directă a mănăstirii. Toate serviciile erau făcute exclusiv de călugări. Starea aceasta s-a menţinut pentru o anumită perioadă de timp şi după 1863, când a intrat în grija statului. La 1 aprilie 1866 ospiciul trece sub grija directă a Epitropiei generale a Casei „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, împreună cu spitalul din Târgu Neamţ. În Ospiciul de alienaţi din Mănăstirea Neamţ a fost îngrijit şi marele poet Eminescu timp de cinci luni. Un alt ospiciu a fost la Galata. Acesta a fost înfiinţat în anul 1853 de Grigore Alexandru Ghica (1849-1853, 1854-1856). Potrivit informaţiilor, aici erau internaţi, trimişi de Spitalul Central din Iaşi, „bolnavi cu cancer uterin, paraplegie incurabilă, morbu incurabil a ochilor, slabi de bătrâneţe, pătimaşi de picioare, atacaţi de apoplexie, orbi şi damblagiţi, surpaţi, epileptici, idropică, fistula etc.“.