Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCDIX): Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Biserici Ortodoxe de limbă greacă între anii 1821-1918 (IV)

Istoria creştinismului (MCDIX): Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Biserici Ortodoxe de limbă greacă între anii 1821-1918 (IV)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 08 Ian, 2010

După secularizarea averilor mănăstireşti, numărul aşezărilor monahale româneşti de la Muntele Athos a crescut, călugării români fiind primiţi cu şi mai multe resentimente în mănăstirile greceşti. Între 1857 şi 1866, doi călugări moldoveni, duhovnicul Nifon şi ieromonahul Nectarie, cu metania la Horaiţa, au zidit o biserică cu hramul „Sfântul Ioan Prodromul“, pe teritoriul mănăstirii Lavra. Monahii români mai aveau un schit, cu numele Lacul, aflat pe teritoriul Mănăstirii „Sfântul Pavel“, care a fost refăcut în 1760, prin strădania stareţului român Daniil. Prin 1843 trăiau acolo 32 de călugări români, veniţi mai ales de la Cernica şi Căldăruşani, având cinci chilii cu paraclise şi 16 case pustniceşti. În afară de aceste două schituri, în cursul secolului al XIX-lea călugării români de la Athos au cumpărat mai multe chilii, cu biserici, case de locuit şi case pust-niceşti, folosite până azi tot de călugării români, pe teritoriul celor 20 de mănăstiri mari. O biserică mare, cu hramul „Sfântul Ipatie“, pe proprietăţile Vatopedului, a fost ridicată prin 1850, de călugării Orest şi Ipatie, veniţi din Mănăstirea Cheia de pe valea Teleajenului. La începutul secolului al XX-lea erau, în tot Athosul, aproximativ 70 de aşezări româneşti. Au fost însă şi numeroşi călugări români care trăiau în celelalte mănăstiri şi schituri athonite, deţinute de călugări de alte neamuri, numărul lor ajungând până la 700. Între ei s-a numărat schimonahul Antipa Luchian, originar din Calapodeşti, judeţul Bacău, care a trăit peste două decenii în schitul românesc Prodromul din Athos, apoi în Mănăstirea Valaam, în nordul Rusiei, unde a şi murit (1882); în 1906 a fost trecut în rândul sfinţilor la Athos, fiind singurul român canonizat acolo; în 1992, Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a canonizat oficial, fiind, de atunci, prăznuit în fiecare an, la 10 ianuarie.