Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCDVIII): Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Biserici Ortodoxe de limbă greacă între anii 1821-1918 (III)

Istoria creştinismului (MCDVIII): Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Biserici Ortodoxe de limbă greacă între anii 1821-1918 (III)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 07 Ian, 2010

La începutul secolului al XIX-lea s-au înmulţit abuzurile de care s-au făcut vinovaţi egumenii greci ai mănăstirilor închinate, dar şi încercările îndreptăţite ale domnitorilor şi ierarhilor români de a scoate aceste mănăstiri de sub dependenţa Locurilor Sfinte. Spre exemplu, egumenul grec Visarion de la Vizantea (1842-1852), închinată mănăstirii athonite Grigoriu, a lăsat la moarte o sumă importantă de bani pe care a împărţit-o la diferite instituţii cultural-bisericeşti greceşti. O mare avere a lăsat şi mitropolitul Dositei Filitti († 1826), tot pentru ajutorarea unor aşezăminte bisericeşti ale grecilor şi a unor tineri greci la studii. După secularizarea averilor mănăstireşti, a crescut numărul aşezărilor monahale româneşti de la Muntele Athos, călugării români fiind primiţi cu şi mai multe resentimente în mănăstirile greceşti. Între 1857 şi 1866, doi călugări moldoveni, duhovnicul Nifon şi ieromonahul Nectarie, cu metania la Horaiţa, au zidit o biserică cu hramul „Sfântul Ioan Prodromul“, pe teritoriul Mănăstirii Lavra. Au primit de la domnitorul Moldovei, Grigorie Alexandru Ghica (1849-1856), 3.000 de galbeni şi o subvenţie anuală de 200 de galbeni din partea statului, de la mitropolitul Sofronie Miclescu 500 de galbeni, de la caimacamul Alexandru Ghica al Ţării Româneşti (1856-1858) 15.000 de lei, precum şi alte sume de la mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei şi de la unii credincioşi. Biserica Schitului Prodromul a fost sfinţită în anul 1866 de arhiereul Isaia Vicol, viitorul episcop de Roman. În anul 1871, schitul a fost declarat comunitate românească, fiind recunoscută şi de patriarhul ecumenic Ioachim III. Mai târziu şi-a adăugat, pe lângă vechiul schit, cu hramul „Sfântul Ioan Prodromul“, încă trei: Adormirea, Buna Vestire şi Sfinţii Voievozi, în toate au trăit numeroşi călugări români.