Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCDXI): Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Biserici Ortodoxe de limbă greacă între anii 1821-1918 (VI)

Istoria creştinismului (MCDXI): Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Biserici Ortodoxe de limbă greacă între anii 1821-1918 (VI)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 11 Ian, 2010

Locurile Sfinte au fost vizitate şi în perioada 1821-1918 de numeroşi pelerini români, din toate cele trei ţări româneşti. Mulţi dintre ei au lăsat însemnări interesante asupra oraşelor şi aşezămintelor bisericeşti pe care le-au cercetat. Unii călugări români s-au stabilit pentru totdeauna în Ţara Sfântă, între ei numărându-se Irinarh Roseti (1771-1859), originar din familia boierilor Roseti din Moldova. Călugărit de tânăr la Neamţ, a lucrat un timp în tipografia mănăstirii, apoi în cea a Mitropoliei din Bucureşti; apoi a condus Mănăstirea Horaiţa, unde a construit o nouă biserică. Ostenit de povara conducerii mănăstirii, dar fiind şi bolnav, a cerut binecuvântare să se retragă într-un loc liniştit şi a ales Ţara Sfântă, unde a plecat în anul 1837. După ce a stat cinci ani în Nazaret, unde a învăţat limba ebraică, a urcat pe Muntele Tabor, unde a sihăstrit 18 ani. În acest timp a început să construiască din ruine biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă“, însă nu a văzut terminată această biserica deoarece a trecut la cele veşnice la 20 decembrie 1859, finalizarea lucrărilor lăsând-o pe seama biografului său, ultimul său ucenic de la Horaiţa, care l-a însoţit pe Muntele Tabor - arhimandritul Nectarie Banu, căruia, cu puţin timp înaintea morţii, i-a profeţit că-i va scrie viaţa. Părintele Nectarie nu mai credea că va mai avea timp să scrie viaţa părintelui Irinarh, fiind înaintat în vârstă. Părintele Irinarh a mai profeţit şi că, atunci când se va sfinţi biserica de pe Tabor, părintele Nectarie Banu va fi hirotesit arhimandrit. Biserica a fost terminată de Nectarie şi sfinţită la praznicul Schimbării la Faţă din 1861, de patriarhul Chiril al Ierusalimului, care l-a hirotesit atunci arhimandrit şi l-a numit egumen. În anii următori, s-au construit chiliile din jur, trapeza şi alte clădiri anexe. După 38 de ani de viaţă pe Tabor, egumenul Nectarie s-a retras în Mănăstirea „Sfântul Sava“ de lângă Ierusalim, unde a trăit până la moarte. Aşezământul românesc de pe Tabor a fost vizitat de numeroşi pelerini veniţi din ţară.