Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Luca 14, 1‑11

Luca 14, 1‑11

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 11 Ian, 2020

„În vremea aceea a intrat Iisus în casa uneia dintre căpeteniile fariseilor, în zi de sâmbătă, ca să mănânce, și ei Îl pândeau. Și, iată, un om bolnav de hidropică era înaintea Lui. Și, răspunzând, Iisus a zis către învățătorii de Lege și către farisei, spunând: Cuvine‑se a vindeca sâmbăta ori nu? Ei însă au tăcut. Și luându‑l, l‑a vindecat și i‑a dat drumul. Și către ei a zis: Care dintre voi, de‑i va cădea fiul sau boul în fântână, nu‑l va scoate îndată în ziua sâmbetei? Și n‑au putut să‑I răspundă la aceasta. Apoi, luând seama cum își alegeau la masă cele dintâi locuri, a spus celor chemați o pildă, zicând către ei: Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te așeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine și, venind cel care te‑a chemat pe tine și pe el, să‑ți zică: Dă acestuia locul. Și atunci cu rușine te vei duce să te așezi pe locul cel mai de pe urmă. Ci tu, când vei fi chemat, mergând, așază‑te în cel din urmă loc, ca, atunci când va veni cel ce te‑a chemat, el să‑ți zică: Prietene, mută‑te mai sus. Atunci vei avea cinste în fața tuturor celor care vor ședea împreună cu tine. Căci oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.”

Când ne smerim cu adevărat

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXXIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 436

„Nu e smerenie atunci când eşti silit de datorie să cinsteşti pe altul; asta nu‑i smerenie, ci datorie. Adevărata smerenie este atunci când dăm locul celor care par mai mici decât noi, când dăm cinste celor pe care‑i socotim a fi cu mult mai prejos decât noi. Dacă, însă, suntem cu mintea luminată, nu socotim pe nimeni mai prejos decât noi, ci pe toți oamenii superiori nouă. Şi aceasta n‑o spun despre noi, care suntem cufundați în mii şi mii de păcate, ci o spun chiar celui care se ştie încărcat cu mii de fapte bune; şi acela, dacă nu socoteşte că este în urma tuturor, n‑are nici un folos de pe urma tuturor faptelor sale bune. Atunci eşti smerit, când, deşi ai pricină să te lauzi, totuşi te micşorezi pe tine însuți, te smereşti, te umileşti. Atunci te urci la înălțimea cea adevărată, după făgăduința Domnului, Care spune că cel ce se smereşte se va înălța.”

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea a III‑a, Convorbirea cu părintele Piamun, Cap. XI, 5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 634

„(...) Trebuie să avem adevărata umilință a sufletului, care nu coboară dintr‑o plecăciune prefăcută a trupului şi a vorbelor, ci dintr‑o inimă adânc umilită. Aceasta abia atunci va străluci prin semnele vădite ale răbdării, când cineva nu se va lăuda cu crimele sale de necrezut de către alții, ci le va disprețui pe cele făcute în chip obraznic de altul împotriva lui şi va suporta cu suflet deprins şi liniştit injuriile ce i‑au fost aduse.”

Citeşte mai multe despre:   vindecare