Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Luca 19, 37 - 44

Luca 19, 37 - 44

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 03 Dec, 2018

„În vremea aceea, apropiindu-Se Iisus de coborâșul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră, zicând: Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer și slavă întru cei de sus! Dar unii farisei din mulțime au zis către El: Învățătorule, ceartă-ți ucenicii. Și El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga. Și, când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut și tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi. Căci vor veni zile peste tine când dușmanii tăi vor săpa șanț în jurul tău și te vor împresura și te vor strâmtora din toate părțile și te vor face una cu pământul, pe tine și pe fiii tăi care sunt în tine, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale.”

Cercetarea adevărului

Tertulian, Apologeticul, I, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, p. 38

„Adevărul nu se roagă de nimic în sprijinul cauzei sale, fiindcă nu se miră de condiția existenței sale. El știe că trăiește ca un străin pe acest pământ, că între străini își găsește ușor dușmani, pentru că familia, locuința, speranța și buna lui cinstire se află în ceruri. El cere un singur lucru: să nu fie condamnat fără a fi cunoscut.”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre viața lui Moise sau despre desăvârșirea prin virtute, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 42

„(...) Cunoașterea adevărului ni se va face curățitoare a cugetării neadevărului, care se ocupă cu nimicul. Căci aceasta este, după părerea mea, ființa adevărului: a nu te minți în înțelegerea a ceea ce este cu adevărat (iar minciuna este o închipuire ivită în cugetare, care face ca ceea ce nu este să apară ca existând; iar adevărul este înțelegerea sigură a ceea ce este cu adevărat). Astfel, numai ocupându‑se cineva multă vreme și în liniște, cu cugetări înalte, va înțelege ce este cu adevărat ceea ce este, care are prin firea sa existența, și ce este ceea ce nu este, care are numai o părută existență, neavând de la sine o fire subzistentă.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Douăsprezecea, Introducere, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 1099‑1100

„Căci, precum cei cu văzul trupului bolnav și căzuți din simțirea ochilor nu sesizează nimic din frumusețea culorilor, fie că li s‑ar prezenta o bucată de aur, fie că li s‑ar arăta o piatră strălucitoare și mult prețioasă, nici măcar lumina strălucirii solare nu‑i poate minuna, realitatea ei netrezindu‑le nicio simțire sau neputând să o primească, la fel celor cu mintea învârtoșată adevărul li se pare lipsit de frumusețe și fără formă, deși el aduce în sufletele celor ce‑l văd o strălucire spirituală și dumnezeiască.”