Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Luca 19, 37-44

Luca 19, 37-44

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 23 Dec, 2019

„În vremea aceea, apropiindu-Se Iisus de coborâșul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră, zicând: Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer și slavă întru cei de sus! Dar unii farisei din mulțime au zis către El: Învățătorule, ceartă-ți ucenicii. Și El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga. Și, când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut și tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi. Căci vor veni zile peste tine când dușmanii tăi vor săpa șanț în jurul tău și te vor împresura și te vor strâmtora din toate părțile și te vor face una cu pământul, pe tine și pe fiii tăi care sunt în tine, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale.”

Rugăciunea de laudă

Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful, Apologia Întâi în favoarea creştinilor, XIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1980), vol. 2, p. 33

„(...) El nu are trebuință de jertfe sângeroase, de libațiuni şi de tămâieri, noi Îl lăudăm, pe cât ne stă în putință, cu cuvinte de rugăciune şi de mulțumită, pentru toate cele ce ni se oferă, primind învățătura că singura cinstire vrednică de El este aceea, ca cele ce ne-au fost date de El spre hrană să nu le consumăm prin foc, ci să ni le oferim nouă şi celor ce au trebuință de ele, fiindu-I recunoscători prin adresarea de omagii şi prin înălțarea de imnuri, pentru viața pe care ne-a dat-o, pentru toate posibilitățile de a ne păstra sănătatea şi, deopotrivă, pentru calitățile lucrurilor şi schimbarea anotimpurilor, ca şi pentru a putea, prin cererile pe care I le adresăm, datorită credinței pe care o avem în El, să ajungem la nemurire.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXVI, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 331

„…lauda cea mai mare este mai cu seamă atunci când Îl slăvim prin mii şi mii de guri. Fiecare om virtuos face pe toți cei din jurul lui care îl văd să-L laude pe Stăpânul său; iar lauda adusă de aceia aduce pricinuitorului laudei multă și nespusă bunăvoință din partea Stăpânului. Nu suntem, oare, cei mai fericiți oameni când nu numai că slăvim noi cu limba noastră pe bunul Dumnezeu, dar mai facem şi pe alții să-L laude din pricina noastră? Puterea virtuții este atât de mare că poate face ca să fie lăudat de mii de guri Creatorul. Nimic nu este, iubite, la înălțimea vieții virtuoase. De asta şi Domnul spunea: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din Ceruri (Matei 5, 16). Ai văzut că, după cum ivirea luminii alungă întunericul, tot aşa şi ivirea virtuții alungă şi păcatul, iar după izgonirea întunericului rătăcirii mişcă spre slavoslovie sufletele celor ce văd virtutea?”