Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Luca 19, 45-48

Luca 19, 45-48

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 04 Dec, 2018

„În vremea aceea, intrând în templu, Iisus a început să dea afară pe cei care vindeau și cumpărau în el, zicându-le: Scris este: Casa Mea este casă de rugăciune; dar voi ați făcut din ea peșteră de tâlhari. Și era în fiecare zi în templu și învăța. Dar arhiereii și cărturarii și fruntașii popo­ru­lui căutau să-L piardă. Și nu găseau ce să-I facă, pentru că tot poporul se ținea după El, ascultându-L.”

Invidia

Sfântul Ciprian, Despre gelozie și invidie, IX-X, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 499-500

„Este cu mult mai neînsemnat răul și cu mult mai mică primejdia când trupul e rănit de sabie, îngrijirea e ușoară când rana se vede și cu ajutorul doctoriilor se vindecă mai ușor. Rănile invidiei sunt adânci și ascunse și nu se lecuiesc cu medicamente, căci durerea lor este interioară în suflet. O, tu cel invidios și rău, dă-ți seama cât ești de rău, de duș­mănos și de primejdios pentru cei pe care-i urăști. Cel pe care-l urmărești cu invidia ta va putea să fugă și să te evite, dar tu nu poți să fugi de tine însuți. Oriunde vei fi, potrivnicul tău e cu tine, căci porți dușmanul în inimă, ai flagelul în tine, ești legat în cătușe care nu se descuie, ești rob al invidiei și nici o mângâiere nu-ți va alina durerea. A prigoni pe cel ajutat de harul lui Dumnezeu este perseverare în rău, a urî pe cel fericit este o boală fără leac.

De aceea Domnul, prea fericiți frați, gândindu-se la acest pericol, ca nu cumva din invidie cineva să întindă fratelui său lațul morții, când discipolii l-au întrebat care dintre ei este mai mare, el a răspuns: Cine va fi cel mai mic, printre voi toți va fi mare (Luca 9, 48). Prin răspunsul său a retezat orice rivalitate, a scos din rădăcină și a aruncat orice cauză sau prilej în care invidia să-și arate colții. Discipolul lui Hristos n-are voie să fie invidios și rău. La noi nu e permisă lupta pentru a trece înaintea altuia. Umilința ne înalță, căci știm cui să plăcem. De aceea Apostolul Pavel, învățându-ne și sfătuindu-ne ca după ce cu ajutorul luminii lui Hristos am scăpat de întunericul în care ne găseam, să umblăm în faptele și în lucrarea luminii, scrie și zice: A trecut noaptea și s-a apropiat ziua. Să lepădăm, așadar, uneltele întunericului și să ne îmbrăcăm în armele luminii. (Romani 13, 12)

(...) De ce să te prăbușești în întunecimile invidiei, de ce să te acoperi cu norul răutății, de ce cu orbirea pizmei să stingi orice lumină a păcii și a dragostei, de ce să te întorci la diavolul după ce te-ai despărțit de el, de ce să fii asemenea lui Cain? Căci despre faptul că este împins la omucidere cel ce pizmuiește și-și urăște fratele vorbește Apostolul Ioan într-o epistolă a sa zicând: Cine-și urăște fratele este un ucigaș. Și știți că nici un ucigaș n-are viață veșnică, întunericul rămânând în el (I Ioan 3, 15).”