Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Luca 20, 1-8

Luca 20, 1-8

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 05 Dec, 2018

„În vremea aceea, pe când Iisus învăța poporul în templu și binevestea, au venit preoții și cărturarii, împreună cu bătrânii, și L-au întrebat, zicând către El: Spune nouă, cu ce putere faci acestea sau cine este cel ce Ți-a dat această putere? Iar El, răspunzând, a zis către ei: Vă voi întreba și Eu pe voi un cuvânt și spuneți-Mi: Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? Și ei cugetau în sinea lor, zicând: Dacă vom spune: din cer, va zice: Pentru ce n-ați crezut în el? Iar dacă vom zice: de la oameni, tot poporul ne va ucide cu pietre, căci este încredințat că Ioan a fost proroc. Și au răspuns că nu știu de unde este. Atunci Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea.”

Credința explică lucrurile de neînțeles

Origen, Contra lui Celsus, Cartea I, Cap. XI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, p. 38

„(...) Cel care are nu numai credință, ci privește sau analizează problemele și cu ajutorul rațiunii, va prezenta el însuși argumentele care-i vin în minte și de care s-a convins după o cercetare amănunțită. Nu pare oare mai adevărată părerea că, întrucât toate faptele omenești depind de credință, se cade să credem mai mult în Dumnezeu decât în argumentările raționale? Cine ar pleca oare într-o călătorie pe mare, sau cine ar lua o hotărâre de căsătorie, de procreare de prunci, sau cine ar arunca semințele în brazdele pământului dacă n-ar crede că toate aceste lucruri vor ieși bine, cu toate că s-ar putea întâmpla și contrariul și chiar se și întâmplă? Dar cu toate acestea, tocmai credința într-un rezultat fericit și pe potriva dorințelor este cea care dă oamenilor curajul întreprinderii de a ieși din nesiguranță și primejdii. Or, dacă nădejdea și credința într-un viitor fericit sunt în stare să mențină viața până și în împrejurările cele mai critice la cel care o are, atunci cum n-ar fi acceptată credința cu mult mai presus decât marea pe care călătorește, decât ogorul pe care-l seamănă, decât femeia pe care o ia în căsătorie, întrucât el crede în Dumnezeu, Tatăl care a creat toate, și în Cel Care, cu o neasemuită dăruire de Sine și cu măreția unui suflet dumnezeiesc, a avut curajul să propovăduiască această învățătură la toți locuitorii pământului, cu prețul celor mai mari primejdii și al unei morți izbăvitoare, deși socotită rușinoasă, pe care l-a îndurat pentru mântuirea oamenilor.”

Origen, Contra lui Celsus, Cartea I, Cap. XIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, p. 40

„(...) după cum mărturisește Pavel, adevăratul ucenic al lui Iisus, atunci când zice: «de vreme ce întru înțelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înțelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. De unde rezultă foarte clar că prin înțelepciunea lui Dumnezeu se cădea să Se facă Dumnezeu cunoscut omului. Iar, întrucât nu s-a făcut așa, Dumnezeu a găsit de cuviință să mântuiască pe credincioși nu pur și simplu prin nebunie, ci prin «nebunia propovăduirii».”