Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Luca 20, 46-47; 21, 1-4

Luca 20, 46-47; 21, 1-4

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 23 Feb, 2019

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Păziți-vă de cărturarii cărora le place să se plimbe în haine lungi, care iubesc plecăciunile în piețe și scaunele cele dintâi în sinagogi și locurile cele dintâi la ospețe, care mănâncă întru totul casele văduvelor și se prefac că se roagă îndelung; aceștia vor lua mai mare osândă. Și, privind, a văzut pe cei bogați aruncând darurile lor în vistieria templului. Și a văzut și pe o văduvă săracă aruncând acolo doi bani. Și a zis: Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toți. Căci toți aceștia au aruncat ca dar lui Dumnezeu din prisosul lor; aceasta însă din sărăcia ei a aruncat tot ce avea pentru viață. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă!”

Mândria te coboară în cele mai de jos

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 175

„Cele mai mari rele, care au pângărit toată lumea, au venit din pricina mândriei. Diavolul, înainte de a se mândri, nu era diavol; dar prin mândrie a ajuns diavol. Pavel, voind să arate aceasta, spunea: Pentru ca nu cumva, îngâmfându-se, să cadă în osânda diavolului (I Timotei 3, 6). Cel dintâi om, fiind ispitit de diavol cu nădejdea că va ajunge Dumnezeu, s-a mândrit; dar și-a frânt gâtul și a ajuns muritor; nădăjduind să ajungă Dumnezeu a pierdut și ceea ce era. Dumnezeu l-a certat pe Adam și a râs de nesocotința lui, spunând: Iată Adam a ajuns ca unul din Noi (Facerea 3, 22). Toți oamenii de mai târziu care au alunecat spre necredință au ajuns aici, datorită mândriei, pentru că s-au închipuit egali cu Dumnezeu.

Așadar, pentru că mândria este unul din cele mai mari păcate, rădăcină și izvor al oricărui păcat, Domnul a dat acestei boli leacul cel potrivit: smerenia; a pus în primul loc această lege viețuirii creștine, ca o temelie puternică și de nezdruncinat. Odată pusă această temelie, poți clădi pe ea totul; dar fără ea, de-ai atinge cerurile cu viețuirea ta, totul se dărâmă ușor și o sfârșești amarnic.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXV, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 758-759

„Nimic nu urăște Dumnezeu atât de mult ca mândria. De aceea de la început Dumnezeu a făcut totul, ca să dezrădăcineze din sufletul omului acest păcat. De aceea am ajuns muritori, înconjurați de scârbe și de dureri. De aceea suntem în osteneli, în sudori. De aceea muncim necontenit și muncim din greu și cu chin. Din pricina mândriei a păcătuit cel dintâi om, nădăjduind să ajungă egal cu Dumnezeu, de aceea n-a mai avut ceea ce avea. Așa e mândria. Nu numai că nu adaugă nimic bun vieții noastre, dar ne ia și ceea ce avem. Smerenia, dimpotrivă: nu numai că nu ne ia și ceea ce avem, dar ne adaugă și ceea ce nu avem. Pe aceasta, dar, să o căutăm, pe aceasta să o urmărim, ca să ne bucurăm și de cinstea de pe lumea aceasta și să avem parte și de slava ce va să fie.”