Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Luca 3, 19-22

Luca 3, 19-22

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 24 Sep, 2018

„În vremea aceea Irod tetrarhul, fiind mustrat de Ioan pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său, și pentru toate relele pe care le-a făcut Irod, a adăugat la toate și aceasta, că a închis pe Ioan în temniță. Deci, după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se și Iisus și rugându-Se, s-a deschis cerul și S-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel, și s-a făcut glas din cer: Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit!”

Persoanele Sfintei Treimi

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Zecea, Capitolul al Doilea, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 924-925

„(...) Sfânta Treime Se vede și Se slăvește în întregime de către noi chiar și într-o Persoană. Căci numai pe Dumnezeu Mântuitor, nevăzând în parte în Tatăl, în parte în Fiul, sau în parte în Sfântul Duh darurile cu care, primindu-le, suntem miluiți, ci declarând că mântuirea noastră este fapta unei unice Dumnezeiri. Căci deși părem că atribuim fiecărei Persoane ceva din cele ce se fac cu noi, sau din cele lucrate cu creația, nu mai puțin credem că toate sunt de la Tatăl prin Fiul în Duhul. Deci înțelegem cu multă dreptate că Tatăl ne hrănește în dreapta credință prin Duhul, sau El lucrează, adică ne privește și ne vede și ne învrednicește de grija îndreptării, prin Fiul în Duhul. Socotim că e mai bine să înțelegem așa decât altfel. Căci, dacă admitem că fiecare dintre cele trei Persoane lucrează în mod separat cele referitoare la noi (ceea ce nu atribuim și Alteia), cum nu va fi neîndoielnic că, deoarece Fiul S-a numit acum viță, iar Tatăl, lucrător, suntem hrăniți în mod special și susținuți în buna existență numai de Fiul, iar de la Tatăl nu avem decât îngrijirea? Căci e propriu viței să hrănească mlădițele ei, iar lucrătorului, numai să se îngrijească de ea. Dar, dacă cugetăm drept, vom socoti că nici aceea nu se face fără Tatăl, nici aceasta, fără Fiul și nimic nu se va înfăptui fără Sfântul Duh. Toate sunt, precum am spus, de la Tatăl prin Fiul în Duhul. (...)

Iar dacă credem că Fiul este prin fire și cu adevărat în Tatăl Său și are în firea Sa pe Cel ce L-a născut, toate se vor săvârși prin Amândoi, ca dintr-o unică Dumnezeire, în Duhul. Astfel, nici Tatăl nu va fi socotit că ne hrănește în afara Fiului, nici Fiul nu va fi socotit străin de lucrarea Tatălui în noi. Căci unde se vede unitatea firii în rațiuni identice, nu se împarte nici lucrarea, chiar dacă s-ar înțelege că e variată și diferită. Iar ființa, adică Dumnezeirea adevărată și cea după fire, fiind înțeleasă ca una în trei ipostasuri, în Tatăl și în Fiul și în Sfântul Duh, cum nu s-ar spune foarte clar și neîndoielnic că uneori lucrarea este a Unuia, dar ca rezultat al întregii și unicei Dumnezeiri, aflându-se în ea aceeași putere a firii?”