Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Luca 4, 22–30

Luca 4, 22–30

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 20 Iul, 2018

„În vremea aceea se mirau toți de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le-a zis: Cu adevărat, Îmi veți spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă și aici în patria Ta. Și le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un proroc nu este bine primit în patria sa. Și adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie în Israel, când s-a închis cerul trei ani și șase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul, și la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Și mulți leproși erau în Israel în zilele prorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curățat, decât Neeman Sirianul. Și toți în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Și, ridicându-se, L-au scos afară din cetate și L-au dus până pe sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; iar El, trecând prin mijlocul lor, a plecat de acolo.”

Cine erau prorocii?

Origen, Contra lui Celsus, Cartea a VII-a, Cap. VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, pp. 447-448

„Dintre prorocii iudeilor, unii erau înțelepți chiar înainte de a fi primit darul prorociei și inspirația divină, ca unii care au fost aleși de Providența dumnezeiască spre a primi Duh dumnezeiesc și a mijloci descoperirile și prorociile ce li se împărtășiseră pe temeiul unei viețuiri pilduitor de statornice și de neîntrecute, precum și a unei libertăți și stăruințe neclintite în fața primejdiilor și chiar a morții. De altfel și cugetul ne-o spune că așa trebuia să fie niște proroci ai Dumnezeului Celui mai presus de toate, încât față de ei liniștea netulburată a unui Antistene, a lui Crates ori a lui Diogene s-au dovedit simple jocuri copilărești, căci, pentru râvna lor față de adevăr și pentru libertatea cu care certau pe păcătoși, ei au fost uciși cu pietre, au fost puși la cazne, au fost tăiați cu fierăstrăul, au murit uciși cu sabia, au pribegit în piei de oaie și în piei de capră, lipsiți, strâmtorați, rău primit, rătăcind în pustii, în munți, în peșteri, și în crăpăturile pământului, ei, de care lumea nu era vrednică (Evrei 11, 37-38), ca unii care nu priveau la cele ce se văd, ci tot timpul doar la Dumnezeu și la cele ce nu se văd, pentru că cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veșnice (II Corinteni 4, 18).

(...) Noi nu punem nici un preț pe prezicerile făcute de Pytia; pe preotesele din Dodona, pe zeul Apollon din Claros al Branchizilor, pe templul din Amon și pe mai știu eu care prezicător mincinos, dimpotrivă, admirăm prorociile făcute de prorocii iudeilor, întrucât vedem că viața lor plină de tărie, de statornicie și de sfințenie era vrednică de Duhul lui Dumnezeu, care prorocește într-un chip nou și care n-are nimic comun cu ghicitorile demonilor.”