Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Luca 4, 22–30

Luca 4, 22–30

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 18 Oct, 2019

În vremea aceea toți se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le-a zis: Cu adevărat, Îmi veți spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă și aici, în patria Ta. Și le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un proroc nu este bine primit în patria sa. Și adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie în Israel, când s-a închis cerul trei ani și șase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul, și la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Și mulți leproși erau în Israel în zilele prorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curățat, decât Neeman Sirianul. Și toți în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Și, ridicându-se, L-au scos afară din cetate și L-au dus până pe sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; iar El, trecând prin mijlocul lor, a plecat de-acolo.

Mânia aduce orbirea minții

Sfântul Ioan Casian, Aşezămintele mânăstireşti, Cartea a VIII-a, Cap. 5-6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 214

„Orice mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi împreună cu orice răutate! (Efeseni 4, 31). Când zice: Toată mânia să piară de la voi nu exclude vreuna, ca fiind trebuitoare şi folositoare. Şi dacă trebuie să-l vindece pe fratele, care a păcătuit, s-o facă în aşa fel, încât, preocupându-se să-i aducă tămăduire unuia care suferă poate de o mai uşoară fierbințeală, să nu se prăvălească chiar el din cauza mâniei lui aprige în boala mai cumplită a orbirii. Se cuvine neapărat ca cel ce vrea să vindece suferința altuia să rămână sănătos şi ferit de orice slăbiciune, ca să nu i se aplice şi lui acel cuvânt al Evangheliei: Doctore, vindecă-te pe tine însuți mai întâi (Luca 4, 23), căci, văzând paiul din ochiul fratelui, nu vede bârna din ochiul său şi cum va vedea să scoată paiul din ochiul fratelui cel care în ochiul lui are o bârnă? Pornirea de mânie, aprinzându-se din orice motiv, întunecă ochii minții, căci, punându-li-se în ei «bârna» ucigătoare a unei boli mai grele, nu le îngăduie să mai vadă soarele dreptății. Nu interesează dacă se pune peste ochi o foaie de aur, de plumb sau de orice metal: valoarea metalului nu aduce cu sine nici o deosebire în felul orbirii.”

Sfântul Ioan Casian, Aşezămintele mânăstireşti, Cartea a VIII-a, Cap. 12, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 217

„(...) trebuie alungată din ascunzişurile inimii noastre, ca nu cumva, orbiți de întunecimile ei, să nu mai fim în stare să primim nici lumina unui sfat sănătos, nici a științei şi, drept urmare, să nu mai devenim templul Duhului Sfânt, dacă duhul cel rău şi-a găsit sălaş în noi. Această mânie închisă în inimă poate să nu facă supărare oamenilor din jur, dar respinge strălucitoarea lumină a Duhului Sfânt, ca şi cum ar împinge-o în afară.”

Citeşte mai multe despre:   evanghelie  -   Iisus  -   manie