Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Luca 4, 31–36

Luca 4, 31–36

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 19 Oct, 2019

În vremea aceea a venit Iisus în Capernaum, cetate a Galileei, și învăța poporul sâmbăta. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere. Iar în sinagogă era un om având duh de demon necurat și a strigat cu glas mare: Lasă! Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu! Și l-a certat Iisus, zicând: Taci și ieși din el! Iar demonul, aruncându-l în mijlocul sinagogii, a ieșit din el, cu nimic vătămându-l. Și frică li s-a făcut tuturor și spuneau unii către alții, zicând: Ce este acest cuvânt? Că poruncește cu stăpânire și cu putere duhurilor necurate și ele ies.

Cine este și cum lucrează diavolul

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea I, A doua convorbire cu părintele Serenus, Cap. XII, 1-2, Cap. XIII, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 441-442

„Este atât de încărcat văzduhul de mulțimea duhurilor necurate care mişună între pământ şi cer, mişcându-se fără linişte şi odihnă, încât cu destul folos pronia divină a sustras vederii omeneşti aceste duhuri rele. De teama asaltului lor, sau de groaza produsă de chipurile în care se transformă după cum vor şi după cum le place, oamenii nemaiputând suporta frica de ele ajung să fie mereu chinuiți şi să sufere, fiindcă nu pot să privească cu ochii trupeşti astfel de chipuri, ori să devină zilnic mai răi, molipsiți de exemplele lor. Prin aceasta se produce o familiaritate dăunătoare şi o tovărăşie primejdioasă între oameni şi puterile necurate ale văzduhului, fiindcă aceste blestemății, care se petrec acum între oameni, sunt ascunse fie de despărțirile zidurilor, fie de distanța locurilor şi de oarecare jenă şi ruşine. Dar dacă ele s-ar petrece mereu pe față şi în văzul tuturor, ar îndemna la o mai mare nebunie şi rătăcire, fără să mai intervină vreun moment din timp în care să nu mai aibă loc nelegiuiri. Pentru duhurile necurate nu există nici oboseală trupească, nici ocupație de familie, nici grijă de traiul zilnic, care să-i împingă ca pe noi să renunțe uneori, chiar fără voie, la cele începute. Este foarte sigur că puterile vrăjmaşe au şi între ele ciocniri asemănătoare celor prin care atacă pe oameni. Ele nu încetează să lupte neobosit şi să provoace neînțelegeri şi conflicte între unele neamuri cu care au stabilit un fel de intimitate în manifestarea răutății.”

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, Omilia a IX-a, IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, p. 173

„Se numește diavol pentru că este în același timp și colaborator al păcatului nostru și acuzator (calomniator); se bucură de pierderea noastră, dar și denunță faptele noastre. (...) Locul în care-şi are sediul conducerea lui este văzduhul, după cum spune acelaşi apostol: Potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării (Efeseni 2, 2). De aceea se numeşte şi conducător al lumii, deoarece conducerea lui se exercită în jurul pământului.”