Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Luca 5, 12–16

Luca 5, 12–16

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 22 Oct, 2019

În vremea aceea, pe când era Iisus într-una din cetăți, iată, un om plin de lepră, văzând pe Iisus, a căzut cu fața la pământ și I s-a rugat zicând: Doamne, dacă voiești, poți să mă curățești! Și întinzând El mâna, S-a atins de lepros, zicând: Voiesc, curățește-te! Și îndată s-a dus lepra de pe el. Iar Iisus i-a poruncit să nu spună nimănui: Ci, mergând, arată-te preotului și, pentru curățirea ta, du jertfă precum a orânduit Moise, spre mărturie lor. Dar și mai mult se răspândea vestea despre El și mari mulțimi se adunau ca să-L asculte și să se vindece de bolile lor. Dar El pleca în locuri pustii și Se ruga.

Cum să ne rugăm

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Isaac, Cap. III, 3-4, Cap. IV, 1-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 455-456

„Tot ce a gândit sufletul nostru înainte de ceasul rugăciunii în mod necesar ne vine în minte când ne rugăm. De aceea, cum vrem să fim găsiți când ne rugăm, aşa să ne pregătim înainte de timpul rugăciunii. Când suntem în rugăciune, ne apar în minte şi plutesc în fața ochilor noştri aceleaşi gânduri dinainte: fapte, vorbe, sentimente de mânie, tristețe, pofte, sau chiar râs prostesc care, lucru ruşinos de spus, poate fi stârnit de amintirea vreunui fapt sau a vreunei vorbe de mai înainte. De aceea, înainte de rugăciune să alungăm în grabă din adâncul inimii noastre tot ceea ce nu voim să ne vină în minte când ne rugăm. Numai aşa vom putea îndeplini acea recomandare apostolică: «Rugați-vă fără întrerupere» şi «în tot locul ridicând mâini curate, fără ură şi fără preget». Astfel nu vom putea îndeplini această poruncă, dacă mintea noastră nu va fi hrănită neîntrerupt prin contemplarea lui Dumnezeu Cel Atotputernic, ferită de orice atingere cu viciile şi practicând virtuțile ca pe nişte bunuri fireşti.

Felul sufletului nostru se aseamănă destul de bine cu un fulg foarte mic sau cu o pană foarte uşoară. Acestea, dacă nu au fost atinse de nici o stricăciune venită sau pătrunsă din afară, prin propria lor substanță la cea mai mică suflare în chip natural se înalță spre cer. Dar dacă au fost îngreuiate de vreo umezeală (...), vor coborî în adâncurile pământului, din cauza greutății pe care le-a dat-o umezeala. La fel şi mintea noastră, dacă nu s-a îngreuiat (...) de vicii şi de grijile lumii acesteia, se va înălța către cele de sus la cea mai uşoară suflare a meditației duhovniceşti, ajutată în chip natural de puritatea sa şi, părăsind cele de jos şi pământeşti, se va muta la cele cereşti şi nevăzute. De aceea, suntem sfătuiți destul de limpede de îndemnurile Domnului: «Vedeți să nu se îngreuieze inimile voastre în desfrânare, în beții şi în grijile lumeşti». Astfel, dacă voim ca rugăciunile noastre să pătrundă nu numai în ceruri, ci chiar deasupra cerurilor, să ne curățăm mintea murdărită de toate viciile pământeşti şi de gunoiul patimilor, pentru a-i reda frumusețea firească. Numai astfel rugăciunea se va înălța la Dumnezeu, fără să fie trasă înapoi de greutatea vreunui viciu.”

Citeşte mai multe despre:   evanghelie  -   Iisus  -   rugaciune  -   suflet