Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Luca 6, 12–19

Luca 6, 12–19

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 04 Oct, 2018

„În vremea aceea Iisus a ieșit la munte ca să Se roage și a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Și, când s-a făcut ziuă, a chemat la Sine pe ucenicii Săi și a ales din ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli: pe Simon, căruia i-a zis Petru, și pe Andrei, fratele lui, și pe Iacov, și pe Ioan, și pe Filip, și pe Bartolomeu, și pe Matei, și pe Toma, și pe Iacov al lui Alfeu, și pe Simon numit Zilotul, și pe Iuda al lui Iacov, și pe Iuda Iscarioteanul, care L-a vândut. Și, coborând împreună cu ei, au stat în loc șes, El și mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte și să se vindece de bolile lor. Și cei chinuiți de duhuri necurate se vindecau. Și toată mulțimea căuta să se atingă de El, că putere ieșea din El și-i vindeca pe toți.”

Iisus se ruga...

Viața Sfântului Macarie Egipteanul - Epistola Sfântului Macarie Egipteanul, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 80

„Se cuvine ca voi să perseverați în rugăciune: într-adevăr, în corul virtuților, ea reprezintă o culme. Prin intermediul ei și celelalte virtuți duc la Dumnezeu. Cel ce stăruie în rugăciune dobândește sfințenie tainică, puterea duhovnicească și o dispoziție interioară de nespus. Cel ce stăruie în rugăciune, având pe Duhul într-ajutor și conducător, se aprinde de iubire față de Domnul, ca de bunul suprem, de care nu se satură niciodată, după cum s-a spus: Cei ce mă mănâncă, iar vor flămânzi; iar cei ce mă beau, iar vor înseta (Înțelepciunea lui Isus Sirah 24, 23). Și în altă parte: Ai veselit inima mea (Psalmi 4, 7). Domnul Însuși zice: Împărăția cerurilor este înlăuntrul vostru (Luca 17, 21). Despre ce împărăție spune că este înlăuntrul vostru, dacă nu despre cea de sus, care aduce prin Duhul bucurie în suflete? Pentru că aceasta este asemenea aceleia; aceasta este dovadă și arvună a bucuriei veșnice, de care se bucură sufletele sfinților în veacul viitor.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhov­nicești, omilia VIII, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 126-127

„Intră cineva (în Biserică) să-și plece genunchiul (la rugăciune); inima i se umple de putere divină, iar sufletul i se bucură în Domnul, (ca mireasa) cu mirele, după cuvântul profetului Isaia, care zice: În ce chip se veselește mirele de mireasă, așa se va bucura Domnul de tine (Isaia 62, 5). Cineva lucrează ziua, dar dedică o oră rugăciunii. Atunci, în rugăciune, omul său cel dinăuntru este răpit și (purtat) în adâncul cel nemărginit al acelui veac, (se împă­r­tășește) de o mare plăcere, încât mintea lui, răpită acolo devine străină (de lumea aceasta). În acel timp uită cugetele cele pămân­tești, pentru că mintea i se umple și este captivată de lucrurile cele divine și cerești, de lucruri nemărginite și de nepătruns, de lucruri minunate, pe care gura omenească nu le poate rosti.”