Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Luca 6, 17–23

Luca 6, 17–23

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 25 Oct, 2019

În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte și să se vindece de bolile lor. Și cei chinuiți de duhuri necurate se vindecau. Și toată mulțimea căuta să se atingă de El, că putere ieșea din El și-i vindeca pe toți. Iar El, ridicându-Și ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiți sunteți voi, cei săraci, că a voastră este Împărăția lui Dumnezeu. Fericiți sunteți voi, care flămânziți acum, că vă veți sătura. Fericiți sunteți voi, cei ce plângeți acum, că veți râde. Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî pe voi și vă vor izgoni dintre ei și vă vor batjocori și vor lepăda numele vostru, ca rău, din pricina Fiului Omului. Bucurați-vă în ziua aceea și vă veseliți, că, iată, plata voastră este multă în ceruri.

Fericiți cei ce plâng! 

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Isaac, Cap. XXVIII, 2, Cap. XXIX, 1-4, Cap. XXX, 1-2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 469-470

„Ghermanus: (...) Uneori însă, deşi doresc din toate puterile să vărs lacrimi, aducându-mi eu însumi în fața ochilor greşelile şi păcatele mele, nu-mi pot provoca acel plâns din belşug, şi aşa ochii mei se întăresc ca o piatră foarte dură, încât nu iese din ei nici o lacrimă. De aceea pe cât mă bucur de belşugul lacrimilor, pe atât mă doare faptul că nu le pot avea când vreau. Isaac: Vărsarea de lacrimi nu este pricinuită numai de un sentiment, sau de o virtute. Uneori plângem când spinii păcatelor ne în­țeapă inima şi ne fac să spunem: «Am suferit în suspinurile mele, voi spăla în fiecare noapte patul meu cu lacrimi şi cu ele voi uda aşternutul meu». Şi de asemenea: «Varsă zi şi noapte şuvoaie de lacrimi. Să nu-ți îngădui odihnă şi să nu se usuce pupilele ochilor tăi». Alteori plânsul apare din contemplarea bunurilor veşnice şi din dorul de acea lumină viitoare, pentru care izbucnesc izvoare bogate de lacrimi din nestăpânirea bucuriei şi din mare entuziasm. Când sufletul nostru însetează după Dumnezeul Cel viu, spune: «Când voi veni şi voi apărea în fața lui Dumnezeu? lacrimile mele mi-au fost pâine ziua şi noaptea». Cu gemete şi plânset strigă zilnic: «Vai mie, că pribegia mea s-a prelungit» şi: «Mult a fost pribeagă inima mea». Altfel se varsă lacrimile care, fără vreo conştiință a crimelor ucigaşe, pornesc totuşi din teama de gheenă şi din gândul la acea judecată viitoare. (...) Totuşi cei care au trecut în domeniul virtuților nu trebuie să-și stoarcă în acest mod lacrimi şi nu trebuie exagerat plânsul, dacă lacrimile n-au venit în chip spontan şi din belşug. Încercările de a scoate lacrimi îi vor abate gândurile celui ce se roagă şi-l vor coborî la cele omeneşti, înjosindu-l şi îndepărtându-l de acea înălțime cerească, în care mintea trebuie să se găsească neclintită în rugăciune, pentru a nu fi slăbită din încordarea sa şi pentru a nu ajunge la lacrimi silite şi fără roadă.”

Citeşte mai multe despre:   evanghelie  -   Iisus  -   pocainta  -   Imparatia lui Dumnezeu