Marcu 1, 9-15

„În vremea aceea Iisus a venit din Nazaretul Galileei și S-a botezat în Iordan de către Ioan. Și îndată, ieșind din apă, a văzut cerurile deschise și Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. Și glas din ceruri s-a auzit: Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit! Și îndată Duhul L-a dus în pustie. Și a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Și era împreună cu fiarele, iar îngerii Îi slujeau. După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și zicând: S-a împlinit vremea și s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie!”

Pocăința ne eliberează

Tertulian, Despre pocăință, II, 6-7, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1981), vol. 3, p. 208

„Pocăința este dată pentru curățirea minții, pentru că orice întinăciune ar fi pricinuit, orice pete ar fi adus neștiința în inima omului, pe acestea mărturisindu-le, înlăturându-le și dându-le afară, pocăința să-i pregătească Duhului Sfânt un sălaș curat în inimi, unde El să vină și să se așeze de bunăvoie, împreună cu bunurile Sale cerești.

Numele acestor bunuri este unul singur: mântuirea omului prin iertarea păcatelor săvârșite înainte.”

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 46, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, p. 210

„O cale a mântuirii totuși există dacă o dorim. Moartea și-a înghițit prada pentru că ea a fost cea mai tare, dar, să știi bine, Dumnezeu a șters toate lacrimile de pe fața tuturor celor ce se pocăiesc. Domnul este credincios întru toate cuvintele Sale. El nu minte atunci când zice: De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, și de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face (Isaia 1, 18). Marele Doctor al sufletelor e gata să vindece și răul tău. Cuvintele Lui, izvor de dulceață și de mântuire, atunci când a zis: nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi, că n-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință (Matei 9, 12-13). Mântuitorul vrea să te curețe de rana ta cea dureroasă și să arate lumina după întuneric, Păstorul cel bun te caută, după ce a lăsat oile care nu se rătăciseră. Dacă tu te redai pe tine ție-ți, El nu va mai sta la îndoială și acest Prieten al oamenilor nu se va da înapoi de a te lua pe umerii Lui, fericit că a găsit oaia cea pierdută. Tatăl stă și așteaptă întoarcerea ta din rătăcire. Vino numai, iar pe când încă vei fi departe, El va alerga și se va arunca pe grumajii tăi și, cu o strângere prietenească, va îmbrățișa ceea ce căința curățase deja! El va îmbrăca în haina dintâi un suflet care s-a dezbrăcat de omul cel vechi și de faptele lui, va pune un inel în mâinile care se spălaseră de sângele morții și va încălța picioarele care se întorceau acum de pe calea cea rea de dragul chemării la Evanghelia păcii. Va înștiința pe ai Săi, îngeri și oameni, că aceasta e ziua bucuriei și a veseliei, prăznuind în tot felul mântuirea ta.”