Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Marcu 1, 9–15

Marcu 1, 9–15

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 02 Sep, 2019

În vremea aceea Iisus a venit din Nazaretul Galileei și S-a botezat în Iordan de către Ioan. Și îndată, ieșind din apă, a văzut cerurile deschise și Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. Și glas din ceruri s-a auzit: Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit! Și îndată Duhul L-a dus în pustie. Și a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Și era împreună cu fiarele, iar îngerii Îi slujeau. După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și zicând: S-a împlinit vremea și s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie!

De ce Mântuitorul ne oferă ca exemplu asceza

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 43, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, pp. 156-157

„Cunoscând sfinții cu înțelep­ciune nestatornicia şi trecerea succesivă a vieții acesteia, au înțeles că nu aceasta este viața dăruită de Dumnezeu oamenilor la început, ci au învățat tainic că Dumnezeu a creat la început alta, dumnezeiască şi mereu la fel, una despre care au înțeles că e demnă de Dumnezeu, Care e bun. Spre aceasta ridicându-şi cu înțelep­ciune, prin harul Duhului, pe cât e cu putință oamenilor celor de sub moarte, ochiul sufletului şi zămislind înăuntru dorința dumnezeiască după ea, au socotit, cu drept cuvânt, că trebuie să lepede viața aceasta prezentă, dacă vor să dobândească în chip curat pe aceea, precum o cere rațiunea. Şi fiindcă lepădarea vieții nu se face fără moarte, au socotit drept moarte a morții renunțarea la iubirea trupească, prin care s-a făcut intrarea morții în viață. Prin această renunțare au voit ca, pricinuind o moarte morții, să înceteze a trăi morții, murind moartea cinstită înaintea Domnului, moartea adevărată a morții, care pe de o parte strică stricăciunea, iar pe de alta deschide în cei vrednici intrare vieții fericite şi nestricăciunii. Căci sfârşitul vieții acesteia de aici socotesc că nu e drept să se numească moarte, ci izbăvire de moarte şi despărțire de stricăciune şi slobozire din robie şi încetarea tulburării şi oprirea războaielor şi trecerea confuziei şi retragerea întunericului şi odihna de osteneli şi tăcerea zgomotului neclar şi liniştirea fierberii şi acoperirea ruşinii şi scăparea de patimi şi dispariția păcatului și, ca să spun pe scurt, hotarul tuturor relelor. Acestea reuşindu-le prin mortificarea de bunăvoie, sfinții s-au făcut pe ei străini vieții şi călători în ea. Căci luptându-se vitejeşte cu lumea şi cu trupul şi cu răscoalele din ele şi scuturându-se de amăgirea provenită din amândouă, datorită împletirii simțu­rilor cu cele sensibile, şi-au păzit nerobită demnitatea sufletului. În mod cât se poate de cuvenit au judecat că e legiuit şi drept şi mai bine este ca ceea ce e mai rău să fie condus de ceea ce e mai bine, decât să fie împiedicat ceea ce e mai bun de ceea ce-i mai rău. Căci aceasta e o lege dumnezeiască sădită în cei ce s-au hotărât să îmbrățişeze cu precădere viața demnă de ființele raționale, viața care imită prin îndestularea cu puțin lipsa de trebuințe şi de grijă a îngerilor.”