Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Marcu 11, 11-23

Marcu 11, 11-23

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 08 Oct, 2019

„În vremea aceea a intrat Iisus în Ierusalim și în templu și, privind toate în jur și vremea fiind spre seară, a ieșit spre Betania cu cei doisprezece. Și a doua zi, ieșind ei din Betania, El a flămânzit. Și, văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; și, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze, căci nu era timpul smochinelor. Și, vorbind, i-a zis: De acum înainte nimeni în veac să nu mai mănânce rod din tine. Iar ucenicii Lui ascultau. Și au venit în Ierusalim. Și, intrând în templu, a început să dea afară pe cei care vindeau și pe cei care cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani și scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Și nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Și-i învăța și le spunea: Oare nu este scris: «Casa Mea casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile»? Voi, însă, ați făcut din ea peșteră de tâlhari. Și au auzit arhiereii și cărturarii și căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulțimea era uimită de învățătura Lui. Iar când s-a făcut seară, au ieșit afară din cetate. Dimineața, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Și Petru, aducându-și aminte, I-a zis: Învățătorule, iată, smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Și, răspunzând, Iisus le-a zis: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.”

Smochinul și templul

Metodiu de Olimp, Aglaofon sau Despre înviere, Discursul lui Metodiu, XL-XLI, Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 10, pp. 150-151

„Această imagine poate fi asemănată cu cea a unui smochin care încolțeşte în clădirea impunătoare a unui templu; dezvoltându-se, acesta îşi trimite rădăcinile prin toate pietrele (acelei) opere de artă; el nu este smuls înainte de maturitate, ci abia când ajunge la maturitate sunt date la o parte pietrele și el este smuls cu totul. Numai după ce a fost smuls cu totul sunt puse pietrele la loc, la gândul că smochinul a murit şi templul va dăinui. La fel a făcut şi Dumnezeu, cel care a creat pe om întocmai ca pe un templu; (văzând) odrăslind în el păcatul, întocmai ca un smochin sălbatic, l-a dat morții, «l-a dat pietrii», precum se zice în Scriptură, «apoi l-a readus la viață» (Deuteronom 32, 39). Abia după ce trupul a murit şi păcatul a fost smuls din rădăcină, trupul va fi refăcut, întocmai cum este renovat un templu din toate aceleaşi părți, însă nemuritor şi prosper. Pentru că, înainte de a muri, trăia în mod necesar cu trupul şi păcatul, avându-şi înfipte rădăcinile înlăuntrul acestuia, deşi era oarecum îngrădit de cugetul înțelept şi de dojană