Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Marcu 12, 1-12

Marcu 12, 1-12

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 24 Ian, 2020

„Zis‑a Domnul pilda aceasta: Un om a sădit vie, a împrejmuit‑o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a dat‑o lucrătorilor, iar el s‑a dus departe. Și, la vremea potrivită, a trimis la lucrători un slujitor ca să ia de la ei din roadele viei. Dar ei, punând mâna pe ea, au bătut‑o și i‑au dat drumul fără nimic. Și a trimis la ei, iarăși, altă slugă, dar și pe aceea lovind‑o cu pietre, i‑au spart capul și au ocărât‑o. Și a trimis alta. Dar și pe aceea au ucis‑o; și pe multe altele: pe unele bătându‑le, iar pe altele ucigându‑le. Mai avea și un fiu iubit al său și în cele din urmă l‑a trimis la lucrători, zicând: Se vor rușina de fiul meu. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să‑l omorâm, și moștenirea va fi a noastră. Și, prinzându‑l, l‑au omorât și l‑au aruncat afară din vie. Deci, ce va face stăpânul viei? Va veni și va pierde pe lucrători, iar via o va da altora. Oare nici Scriptura aceasta n‑ați citit‑o: «Piatra pe care au nesocotit‑o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului; de la Domnul s‑a făcut aceasta și este lucru minunat în ochii noștri»? Și căutau să‑L prindă, dar se temeau de popor. Căci înțeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Și, lăsându‑L, s‑au dus.”

Până unde merge invidia

Sfântul Ciprian, Despre gelozie şi invidie, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 496‑498

„Din cauza invidiei (diavolul) a căzut înainte de a doborî el pe altul, prins înainte de a prinde, pierdut înainte de a pierde, stimulat de rivalitate a răpit omului nemurirea, dar a pierdut şi el ceea ce fusese înainte. Din cauza acestei crime, prea iubiți frați, îngerul a căzut din cer, a fost împresurat şi răsturnat din acea înălțime sublimă în care el se găsea la început, el, care a înşelat, dar s‑a înşelat. De la el invidia este pe pământ şi de invidie va pieri cel ce se pune în slujba începătorului invidiei, căci invidiosul pe diavolul imită. (...) Să nu creadă cineva că acest rău are o singură formă de manifestare, că e închis în limite strâmte şi în hotare înguste. Primejdia invidiei este foarte întinsă şi de multe feluri. Ea este rădăcina tuturor relelor, izvorul dezastrelor, sămânța delictelor, cauza crimelor. De aici se ridică ura, de aici porneşte animozitatea. Invidia aprinde lăcomia când cineva nu poate fi mulțumit cu al său, văzând pe altul mai bogat decât el. Invidia ațâță ambiția, când cineva află că altul s‑a ridicat într‑o funcție mai înaltă. Ori de câte ori invidia orbeşte sufletele şi pune stăpânire pe tainițele minții, teama de Dumnezeu este disprețuită, învățătura lui Hristos e neglijată, ziua judecății este uitată. Trufia umflă, sălbăticia îndârjeşte, perfidia unelteşte, nerăbdarea izbeşte, discordia înfurie, mânia clocoteşte şi nu se poate stăpâni sau conduce cel ce a intrat sub putere străină. De aceea se rupe lanțul păcii între cei mari, de aceea este călcată în picioare dragostea frățească.”