Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Marcu 12, 38-44

Marcu 12, 38-44

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 10 Ian, 2019

Zis-a Domnul: Păziți-vă de cărturarii cărora le place să se plimbe în haine lungi și să li se plece lumea în piețe și să stea în băncile dintâi în sinagogi și să stea în capul mesei la ospețe. Ei, care secătuiesc casele văduvelor și de ochii lumii se roagă îndelung, își vor lua mai multă osândă. Și, șezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulțimea aruncă bani în cutie. Și mulți bogați aruncau mult. Și venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant. Și chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toți ceilalți. Pentru că toți au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuția sa.

Cum să realizăm faptele bune

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mari, Cap. II, Î. 5, R. III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, pp. 228-229

„(...) Să facem tot lucrul (nostru) așa cum ar trebui să se întâmple înaintea ochilor Domnului și să împlinim toată gândirea (noastră), ca și când ar fi supravegheată de El. Căci astfel, pe de o parte, va fi în noi o frică continuă, care urăște nedreptatea, precum este scris (Psalmi 118, 163), și destrăbălarea și mândria și căile celor răi, iar pe de altă parte, se desăvârșește iubirea, care împlinește cele spuse de Domnul, că: Eu nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui Care M-a trimis (Ioan 5, 30). Pentru ca să facă aceasta, sufletul trebuie să aibă încredințarea tare atât că faptele cele bune sunt plăcute Judecătorului și Răsplătitorului vieții noastre, cât și că cele contrare își vor primi judecata de la propriul judecător. Eu însă am părerea că odată cu aceasta ajungem să împlinim poruncile Domnului, nu pentru a plăcea oamenilor. Căci nimeni nu se îndreaptă către cel mai mic, dacă este încredințat că este prezent cel mai înalt, ci, dacă ceea ce se întâmplă este plăcut și primit de persoana mai însemnată, iar celei inferioare i se pare contrar voinței, neplăcut și demn de urgisit, disprețuiește dojana din partea celui mai mic și pune mai mult preț pe aprobarea din partea celui mai mare. Dacă astfel se întâmplă cu oamenii, apoi un suflet cu adevărat treaz și sănătos și încredințat de prezența lui Dumnezeu niciodată nu va părăsi străduința de a face ceva prin care ar deveni plăcut lui Dumnezeu, îndreptându-se spre măriri de la oameni, și nici nu va neglija să împlinească poruncile lui Dumnezeu, ca să servească obiceiului omenesc sau să se lase stăpânit de vreo prejudecată comună, sau să fie afectat (atras) de demnități (omenești).”

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul CXIV, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, p. 340

„Așa poate și fiecare din noi să ducă până la capăt ostenelile cele pentru săvârșirea poruncilor; așa, dacă își duce viața ca și cum l-ar avea privitor pe Dumnezeul universului.”