Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Marcu 13, 31–37; 14, 1–2

Marcu 13, 31–37; 14, 1–2

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 21 Feb, 2019

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar despre ziua aceea și despre ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luați aminte, privegheați și vă rugați, că nu știți când va fi ziua aceea. Este ca un om care a plecat în altă țară și, lăsându-și casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Privegheați, dar, că nu știți când va veni stăpânul casei: seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșilor, sau dimineața; ca nu cumva, venind fără de veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce vă zic vouă, zic tuturor: Privegheați! Și după două zile erau Paștile și Azimele. Și arhiereii și cărturarii căutau cum să-L prindă cu vicleșug, ca să-L omoare. Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor.”

Profețiile Mântuitorului Hristos

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, cap. XXV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, pp. 67-68

„L-au urmat și femeile în timpul patimilor plângând de durere din pricina nedreptății cu care a fost judecat, întrucât ele încă nu pricepuseră că planul de mântuire trece prin suferință. El însă le-a spus să nu-L plângă pentru că nu-i vrednic de lacrimi, ci mai bine să-și păstreze plânsul și lacrimile pentru vremea când vor trebui să plângă, și anume atunci când cetatea Ierusalimului va fi împresurată de vrăjmași și când nenorocirea va năpădi peste ei din toate părțile încât cele mai fericite vor fi femeile sterpe care n-au putut naște (Luca 23, 27-29). Unde mai sunt astăzi aceste palate împărătești? Unde-i templul? Unde sunt zidurile lor? Unde sunt întăriturile turnurilor de apărare? Unde mai e puterea de altădată a israeliților? Nu s-au risipit oare toți aceștia pe aproape toată suprafața pământului și n-au fost nimicite atunci toate ale lor? După părerea mea, Domnul nu a prorocit toate acestea numai de dragul de a le spune - ce rost ar fi avut ca ascultătorii să audă niște vești care și așa s-ar fi împlinit cu siguranță? Ei tot ar fi ajuns să le cunoască chiar și dacă n-ar fi fost informați de mai înainte asupra lor, ci, prin mijlocirea lor, Hristos a căutat să-i pregătească să fie cu încredere pentru alte evenimente și mai însemnate. Pentru ca mărturia despre un eveniment care are să se întâmple să constituie o dovadă pentru celelalte care vor veni.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Noua, Introducere, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 837

„(...) Opriți-vă de la căile voastre. Priviți și întrebați de căile celor de demult, de calea cea bună și mergeți pe dânsa și veți afla odihnă sufletelor voastre (Ieremia 6, 16). Iar căile și cărările Domnului sunt, după Proroc, scrierile mântuitoare ale Sfinților Proroci. Și de va cunoaște cineva înțelesul lor, va afla Calea cea bună, adică pe Hristos, prin Care vine și curăția desăvârșită în sufletele noastre.”