Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Marcu 15, 20, 22, 25, 33–41

Marcu 15, 20, 22, 25, 33–41

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 21 Feb, 2020

„În vremea aceea, luând pe Iisus, ostașii L-au scos afară ca să-L răstignească. Și L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăcește «Locul Căpățânii». Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea. Și, de la ceasul al șaselea, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Iar la al nouălea ceas, a strigat Iisus cu glas mare: Eloi, Eloi, lamá sabahtaní?, care se tălmăcește: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Iar unii din cei care stăteau acolo, auzind, ziceau: Iată, îl strigă pe Ilie. Și alergând unul, a înmuiat un burete în oțet, l-a pus într-o trestie și I-a dat să bea, zicând: Lăsați să vedem dacă vine Ilie ca să-L coboare. Iar Iisus, scoțând un strigăt mare, Și-a dat duhul. Atunci catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos. Iar sutașul care stătea în fața Lui, văzând că astfel Și-a dat duhul, a zis: Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu! Și erau și femei care priveau de departe; între ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic și a lui Iosi, și Salomeea, care, pe când era El în Galileea, mergeau după El și Îi slujeau, și multe altele care se suiseră cu El la Ierusalim.”

Crezi că Dumnezeu te-a părăsit?

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, omilia XLVII, 13, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 274

„Pentru aceasta sufletul cade în deznădejde, pentru că poartă în el osânda morții (II Corinteni 1, 9) şi pentru că îl înconjoară o mulțime de rele. Dar când vede Dumnezeu că sufletul este cuprins de groaza morții şi că duşmanul este gata să-l înghită, atunci îi dă un mic ajutor, îndurându-se de el; îl încearcă, totuşi, ca să vadă dacă credința sa este puternică şi dacă are iubire față de El. Pentru că Dumnezeu a rânduit ca drumul care duce la viață (Matei 7, 14) să fie (presărat) cu necazuri, strâmtorări, încercări şi ispite amare, pentru ca, de aici, sufletul să ajungă (la slava fiilor) lui Dumnezeu. Deci, când sufletul suportă un necaz care-l copleşeşte şi are moartea înaintea ochilor, atunci, cu mână tare şi cu braț înalt (Ieșirea 14, 34), prin iluminarea Duhului Sfânt, (Dumnezeu) zdrobeşte puterea întunericului, iar sufletul trece prin locurile cele înfricoşătoare, străbătând marea întunericului şi a focului mistuitor.”

Sfântul Clement Romanul, Epistola către corinteni (I), Cap. XXXV, 1-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 64

„Cât de fericite şi minunate sunt darurile lui Dumnezeu, iubiților! Viață în nemurire, strălucire în dreptate, adevăr în îndrăznire, credință în încredere, înfrânare în sfințenie. Şi acestea cad sub înțelegerea noastră. (...) Noi să ne luptăm, deci, să fim găsiți în numărul celor care-L așteaptă, ca să avem parte de darurile cele făgăduite.
Dar cum va fi asta, iubiților? Dacă va fi întărită mintea noastră cu credința în Dumnezeu, dacă vom căuta cele bine plăcute Lui și bine primite de El, dacă vom săvârși cele potrivite voinței Lui celei neprihănite și dacă vom merge pe calea adevărului.”