Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Marcu 2, 23–28; 3, 1–5

Marcu 2, 23–28; 3, 1–5

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Data: 12 Martie 2022

„În vremea aceea, pe când mergea Iisus într-o sâmbătă prin holdele de grâu, ucenicii Lui, în drumul lor, au început să smulgă spice. Și fariseii Îi ziceau: Vezi, de ce fac sâmbăta ce nu se cuvine? Iar Iisus le-a răspuns: Oare niciodată n-ați citit ce a făcut David când a avut trebuință și a flămânzit, el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele lui Abiatar arhiereul, și a mâncat pâinile punerii-înainte, pe care nu se cuvenea să le mănânce decât numai preoții, și a dat și celor ce erau cu el? Și zicea lor: Sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă. Astfel că Fiul Omului este Domn și al sâmbetei. Și iarăși a intrat în sina­gogă. Era acolo un om având mâna uscată. Și Îl pândeau pe Iisus, să vadă dacă îl va vindeca sâmbăta, ca să-L învinuiască. Și a zis omului care avea mâna uscată: Ridică-te în mijloc! Apoi a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde? Dar ei tăceau. Atunci, privindu-i cu mânie și întris­tân­du-Se de învârtoșarea inimii lor, a zis omului: Întinde mâna ta! Și a întins-o, iar mâna lui s-a făcut sănătoasă.”

Când întrerupem postul?

Sfântul Ioan Casian, Așeză­mintele mânăstirești, Cartea a V-a, Cap. 23-26, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 57, pp. 177-179

„Din dorința de a cunoaște învățăturile bătrânilor, am pornit din părțile Siriei spre Egipt, unde ne miram noi că eram primiți cu atâta bucurie, încât nici o rânduială de postire nu mai era respectată până la ora stabilită pentru masă, așa cum ne deprinsesem la mânăstirile din Palestina. Oriunde mergeam, regula zilnică de postire era întreruptă, în afară de miercuri și vineri. Întrebându-i pentru ce se trece la ei cu atâta ușurință peste posturile zilnice, unul din bătrâni ne-a răspuns:
«Postul mă însoțește în tot timpul, iar pe voi, care curând veți pleca, nu vă voi putea ține necontenit cu mine. Postul, deși este folositor și trebuincios, e totuși o ofrandă dăruită de bună voie, pe când îndeplinirea unei lucrări a dragostei este impusă de învățătură ca o obligație. Prin urmare, primind în voi pe Hristos, trebuie să-L hrănesc (Matei 10, 40). Iar, după plecarea voastră, voi putea să despăgubesc omenia, ce v-am arătat-o pentru El, printr-un post mai crâncen asupra mea». În adevăr: Pot oare fiii Mirelui (Hristos) să fie triști, câtă vreme Mirele este cu ei (Matei 9, 15), însă după ce va fi plecat, atunci vor putea posti în libertate. Pe când unul dintre bătrâni mă îndemna la masă să mai mănânc, iar eu îi spuneam că nu mai pot, mi-a răspuns: «eu am întins de șase ori masa astăzi fraților în trecere și, ca să-l îndemn pe fiecare, am mâncat pe rând cu toți, și încă mi-e foame, iar tu, mâncând acum de prima dată, mai spui că nu poți?». (...) Astfel, cu cât știu să renunțe fără șovăială la posturile zilnice la sosirea fraților, cu o înfrânare, cu atât mai tare se pedepsesc, după plecarea acestora, pentru mâncarea pe care și-au permis-o numai pentru ei. Așa de aspru plătesc ei prea puțina mâncare la care s-au dedat, chinuindu-se mai crâncen și împuți­nându-și nu numai pâinea, dar chiar și somnul.”

(Pr. Narcis Stupcanu)