Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Marcu 4, 1–9

Marcu 4, 1–9

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 24 Aug, 2018

„În vremea aceea a început Iisus să învețe lângă mare, și s-a adunat la El mulțime foarte multă, încât El a intrat și a șezut în corabie, pe mare, iar toată mulțimea era lângă mare, pe uscat. Și-i învăța multe în pilde și, în învățătura Sa, le zicea: Ascultați: Iată, ieșit-a semănătorul să semene. Și, pe când semăna el, o sămânță a căzut lângă drum și păsările cerului au venit și au mâncat-o. Iar alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, și îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc. Dar, când s-a ridicat soarele, a fost arsă și, neavând rădăcină, s-a uscat. Altă sămânță a căzut în spini, dar spinii, crescând, au înăbușit-o și n-a dat rod. Iar altele au căzut pe pământul cel bun și, înălțându-se și crescând, au dat roade și au adus: una treizeci, alta șaizeci, alta o sută. Și zicea: Cine are urechi de auzit, să audă!”

Cum se recunosc cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu?

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovni­cești, omilia XXVI, 11-12, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 208

„Acesta este semnul (distinctiv) al creștinismului, (faptul) că (omul) oricât s-ar trudi și oricâte fapte bune ar face, se comportă ca și când n-a făcut nimic. Astfel, când postește, zice: N-am postit. Când se roagă, (zice): Nu m-am rugat. Când stăruie în rugăciune, (zice): N-am stăruit. Abia sunt la începutul exercițiului și al trudei (și pe bună dreptate): chiar dacă este (om) drept înaintea lui Dumnezeu, este dator să zică: Nu sunt drept, nici n-am trudit, ci în fiecare zi sunt un începător. Dator este, de asemenea, ca în fiecare zi să fie animat de nădejdea, bucuria și așteptarea Împărăției viitoare și a izbăvirii, zicând: Dacă n-am fost izbăvit astăzi, voi fi izbăvit mâine, după cum, cel ce sădește vie - înainte de a începe truda - este plin de speranță și bucurie; își imaginează deja butucii, își închipuie recolta - (deci) înainte de a fi obținut vinul - și așa se apucă de lucru, pentru că nădejdea și așteptarea îl dispun la trudă și la multe cheltuieli din casa sa; și după cum cel ce zidește o casă și cel ce lucrează un ogor, la început cheltuiesc mult, în speranța câș­tigului viitor, tot așa și cineva nu este însuflețit de bucurie și nădejde dacă (nu zice): Voi obține izbăvirea și viața, nu poate să suporte necazurile, nici povara, nici să meargă pe calea cea strâmtă. Pentru că nădejdea și bucuria, prezente în el, îl fac pe acesta (capabil) să trudească, să suporte necazuri și să meargă pe calea cea îngustă.

După cum nu este lucru ușor ca un tăciune să fie eliberat de foc, tot așa (nu este lucru ușor) ca sufletul (să fie eliberat) de focul morții, decât numai cu multă trudă. De cele mai multe ori satan, cu pretextul bunelor intenții, spunând sufletului: Cu acest lucru te vei face bine plăcut lui Dumnezeu, îl îndeamnă la gânduri ușuratice, dar în aparență bune. Sufletul, astfel înșelat, nu știe să le deosebească și cade în cursa și în pierzania diavolului. De aceea, arma cea mai puternică a «atletului» aceasta este: (...) să se lupte cu sine însuși.”