Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Marcu 4, 1-9

Marcu 4, 1-9

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 13 Sep, 2019

În vremea aceea a început Iisus să învețe lângă mare, și s-a adunat la El mulțime foarte multă, încât El a intrat și a șezut în corabie, pe mare, iar toată mulțimea era lângă mare, pe uscat. Și-i învăța multe în pilde și, în învățătura Sa, le zicea: Ascultați: Iată, ieșit-a semănătorul să semene. Și, pe când semăna el, o sămânță a căzut lângă drum și păsările cerului au venit și au mâncat-o. Iar alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, și îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc. Dar, când s-a ridicat soarele, a fost arsă și, neavând rădăcină, s-a uscat. Altă sămânță a căzut în spini, dar spinii, crescând, au înăbușit-o și n-a dat rod. Iar altele au căzut pe pământul cel bun și, înălțându-se și crescând, au dat roade și au adus: una treizeci, alta șaizeci, alta o sută. Și zicea: Cine are urechi de auzit, să audă!

Cum trebuie să fie cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu?

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte şapte omilii, Cuvânt despre iubire, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 324

„Chiar dacă ai gustat din fericirea cerească, chiar dacă te-ai împărtăşit din acea înțelepciune (propovăduită de Apostoli) şi chiar dacă s-a aşternut liniştea în sufletul tău, să nu te mândreşti, nici să nu crezi că deja ai ajuns (să cunoşti totul) şi că ai dobândit adevărul, ca nu cumva să auzi spunându-ți-se: Iată sunteți sătui; iată v-ați îmbogățit fără de noi, ați domnit şi, măcar de ați domni, că şi noi domnim împreună cu voi (I Corinteni 4, 8). Chiar şi gustând (din aceste bunuri), să socoteşti că încă nu te-ai atins de (binefacerile aduse de) învățătura Mântuitorului Hristos. Acest lucru să nu-l priveşti ca pe un lucru obişnuit, ci să-l ai pururi sădit şi ascuns în inima ta.”

Sfântul Ignatie Teoforul, Epistole (către Efeseni), Cap. IX, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 192

„Sunteți, aşadar, cu toții şi tovarăşi de drum, şi purtători de Dumnezeu, şi purtători de temple, şi purtători de Hristos, şi purtători de cele sfinte, în toate împodobiți cu poruncile lui Iisus Hristos; de care şi eu, bucurându-mă, am fost învrednicit să vorbesc cu voi prin cele ce vă scriu, şi să mă bucur împreună cu voi, că voi, ducând o altă viață, nu iubiți nimic alt­ceva decât numai pe Dumnezeu.”

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile morale, Reg. 80, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 197

„Ce este propriu creştinului? Să prisosească dreptatea lui mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor (Matei 5, 20), după măsura învățăturii Domnului, potrivit Evangheliei. Ce este propriu creştinului? Să se iubească unii pe alții, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi (Efeseni 5, 2). Ce este propriu creştinului? Să vadă pe Domnul înaintea lui pururea. Ce este propriu creştinului? Să vegheze în fiecare zi şi în fiecare ceas şi să fie gata, prin desăvârşirea străduinței, de a se fi făcut bine plăcut înaintea lui Dumnezeu, ştiind că în ceasul în care nu gândeşte vine Domnul (Luca 12, 40).”