Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Marcu 7, 31–37

Marcu 7, 31–37

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 06 Apr, 2019

„În vremea aceea, ieșind din părțile Tirului și Sidonului, a venit Iisus la Marea Galileei, prin mijlocul hotarelor Decapolei. Și I-au adus un surd, care era și gângav, și L-au rugat să-Și pună mâna peste el. Atunci Iisus, luându-l la o parte, din mulțime, Și-a pus degetele în urechile lui și, scuipând, S-a atins de limba lui. Apoi, privind la cer, a suspinat și a zis lui: Effatá!, ceea ce înseamnă: Deschide-te! Și îndată urechile lui s-au deschis, iar legătura limbii lui s-a dezlegat și vorbea limpede. Însă Iisus le-a poruncit să nu spună cuiva. Dar, cu cât le poruncea, cu atât mai mult ei Îl vesteau. Și erau uimiți peste măsură, zicând: Toate le-a făcut bine: pe surzi îi face să audă și pe muți să vorbească.”

Toate prin El s-au făcut...

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LIV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 624-625

„Tare mi-ar place să întreb pe cei care vor să micșoreze vrednicia Fiului: Care daruri sunt mai mari: cele pe care i le-a dat Tatăl lui Petru sau cele pe care i le-a dat Fiul? Tatăl i-a dăruit lui Petru descoperirea Fiului; Fiul însă i-a dăruit puterea de a semăna pretutindeni în lume descoperirea Tatălui și descoperirea Fiului; i-a încredințat lui, unui om muritor, stăpânire peste toate cele din ceruri, dându-i cheile Cel Ce a întins Biserica peste toată fața pământului și a spus că Biserica este mai puternică decât cerul: Cerul și pământul vor trece, a spus El, dar cuvintele Mele nu vor trece (Matei 24, 35). Cum, dar, poate fi mai mic Fiul, Care a dat astfel de daruri, Care a săvârșit astfel de lucruri? Când spun asta nu împart faptele Tatălui și ale Fiului, că Toate prin El s-au făcut și fără de El nimic nu s-a făcut (Ioan 1, 3), ci ca să fac să amuțească limba nerușinată a acelora care îndrăznesc unele ca acestea.

(...) Acesta este Fiul Meu cel iubit, a spus Tatăl. Iar - dacă este iubit, nu te teme! Nimeni nu părăsește pe cel pe care-l iubește. Așadar nu te tulbura. De L-ai iubi pe Hristos de mii de ori, nu-L iubești cum îl iubește Tatăl Său, întru Care a binevoit. Îl iubește nu numai pentru că L-a născut, ci și pentru că este în totul egal cu El și de același gând cu El. Deci dragostea este îndoită, dar, mai bine spus, chiar întreită: pentru că este Fiu, pentru că este iubit, pentru că în El a binevoit.

- Ce înțeles au cuvintele: întru Care am binevoit?

- Ca și cum ar spune: întru Care Mă odihnesc; întru Care îmi găsesc plăcerea. Pentru că este în totul egal cu Tatăl, pentru că este o voință și în El, și în Tatăl, pentru că, rămânând Fiu, este una în totul cu Cel Ce L-a născut.”

Fericitul Teodoret, Episcopul Cirului, Istoria Bisericească, Cartea I, 4, 17, în Părinți și Scriitori Bisericești (1995), vol. 44, p. 25

„Căci dacă El (Fiul) Însuși a fost de la început, atunci toate prin El s-au făcut și le-a făcut din cele ce nu erau.”