Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Marcu 8, 34–38

Marcu 8, 34–38

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 14 Oct, 2019

Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere.”

Complexitatea sufletului

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 10, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, pp. 108-109 

„(...) spun cei ce se ocupă în chip amănunțit cu rațiunile lucrurilor noastre că partea rațională a sufletului e pe de o parte contemplativă, pe de alta, activă; contemplativă e prin minte, cunoscând cum sunt lucrurile, iar activă, prin chibzuință, care hotărăşte rațiunea dreaptă a celor ce sunt de făcut. Şi latura contemplativă o numesc minte, iar cea activă, rațiune; cea dintâi, înțelepciune, cea de a doua, prudență. Iar dacă aceasta e adevărat, învățătorul a numit, cum se cuvine, fapta prin cauză, nu rațiunea prin manifestarea ei materială, indicând deprinderea care nu are nimic contrar. Căci contemplativul stăruie în adevăruri, în chip rațional şi cunoscător, nu prin luptă şi strădanie, şi afară de ele nu primeşte să vadă altceva din pricina plăcerii față de adevăruri*.”

* Tâlcuirea pr. Dumitru Stăniloae: Sfântul Maxim, amintind că unii numesc partea superioară a sufletului partea rațională, atribuindu-i acesteia două funcțiuni: una contemplativă şi alta practică sau activă, socoteşte că prin cea dintâi cunoaşte cu mintea cum sunt lucrurile, iar prin cea de a doua hotărăşte cu chibzuință rațiunea dreaptă a ceea ce trebuie făcut cu ele. Pe cea dintâi aceia o numesc minte, iar pe cea de a doua, rațiunea în sens strâns; sau, pe cea dintâi, înțelepciune; iar pe cea de a doua, prudență (n.s. 88, p. 109).

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 13, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, pp. 113-114

„Căci primind de la Dumnezeu un suflet care are minte, rațiune şi simțire - adică, pe lângă simțirea înțelegătoare şi pe aceasta sensibilă, precum pe lângă rațiunea lăuntrică şi pe cea rostită, iar pe lângă mintea înțelegătoare şi pe cea pătimitoare pe care o numesc unii şi capacitatea animalului de a primi chipuri, potrivit căreia şi celelalte animale se cunosc unele pe altele, ne cunosc pe noi şi locurile ce le-au străbătut; în legătură cu care stă simțirea, cum zic cei cunoscători în acestea, care e un organ de percepere a chipurilor - au socotit că lucrările acestora se cuvine să le închine nu lor înşişi, ci lui Dumnezeu Care li le-a dat, pentru Care şi din Care sunt toate.”