Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Matei 11, 27–30

Matei 11, 27–30

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 11 Iul, 2019

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul să-i descopere. Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.

Cunoașterea lui Dumnezeu

Origen, Despre principii, Cartea Întâi, V-VI, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 8, pp. 48-50

„(...) Vom spune cu tot adevărul că, în Sinea Lui, Dumnezeu nu poate fi înțeles și nici pătruns de mintea noastră omenească. Orice idee ne-am putea face despre El sau oricum ni L-am putea reprezenta, El este cu mult mai presus decât tot ce putem cugeta despre El. E ca și cum am vrea să convingem despre strălucirea puternică a soarelui pe cineva care abia e în stare să suporte pâlpâitul unei scântei sau licărirea unui opaiț, în ochii lui nemaifiind atâta agerime ca să suporte vreo lumină. N-ar trebui oare să-i spunem acestui om că strălucirea soarelui nu se poate nici compara în tărie și mărire cu ceea ce vede el? Așa se prezintă lucrurile și cu puterea noastră de înțelegere: câtă vreme se află închisă în temnița trupului și a sângelui, ea se năucește și se trândăvește în urma contactului cu această lume materială și, cu toate că în comparație cu lumea pământească ea e cu mult superioară, totuși, atunci când vrea să lumineze realitățile netrupești străduindu-se să le înțeleagă, ea abia are putere cât o scânteie sau cât un opaiț. Într-adevăr, cine altcineva ar putea fi atât de desăvârșit între ființele cugetătoare și netrupești, încât să întreacă în chip nespus și de nepătruns orice alte reali­tăți, dacă nu Însuși Dumnezeu? Dar adâncul ființei dumnezeiești nu-l poate cerceta nici într-un caz mintea omenească, oricât ar fi ea de ageră, de limpede ori de curată. Dar pentru a face lucrurile și mai ușor de înțeles n-ar fi fără rost să folosim și altă comparație. Uneori ochii noștri nu sunt în stare să sesizeze nici lumina însăși, adică nu pot vedea nici globul soarelui însuși, în schimb văzându-i strălucirea și razele răsfrânte prin ferestre sau te miri în ce vase care au puterea să le reflecte, putem deduce cât de mare e puterea de încălzire a acestui focar din care țâșnește atâta lumină. Tot așa și lucrările proniei dumnezeiești și măiestria întocmirii firii sunt și ele ca niște raze ale ființei dumnezeiești, în comparație cu firea și substanța ei însăși. Mintea noastră își dă seama așadar că prin puterile ei ea nu este în stare să vadă ce este Dumnezeu în Sine Însuși, așa cum este El în ființa Sa; în schimb, din frumusețea lucrării Sale și din măreția făpturilor, ea deduce pe Părintele lumii întregi.”