Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Matei 13, 24–30

Matei 13, 24–30

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 03 Iul, 2018

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemenea este Împărăția cerurilor omului care a semănat sămânță bună în țarina sa. Dar, pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină printre grâu și s-a dus. Iar dacă a crescut paiul și a făcut rod, atunci s-a arătat și neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu oare sămânță bună în țarina ta? De unde, dar, are neghină? Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaș a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voiești, deci, să ne ducem și s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeți odată cu ea și grâul. Lăsați să crească împreună și grâul și neghina până la seceriș, iar la vremea secerișului voi zice secerătorilor: Pliviți întâi neghina și legați-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunați-l în hambarul meu.”

Neghina - zavistia

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a III-a, Convorbirea cu părintele Piamun, Cap. XVI, 8-13, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 641-642

„Este de știut, fără îndoială, că boala zavistiei ajunge mai greu la vindecare decât celelalte vicii. Căci cel pe care l-a molipsit această boală cu veninul ei pot spune că este fără vindecare. Aceasta este pacostea despre care Domnul spune în chip figurat prin profet: Iată, voi trimite asupra voastră șerpi și scorpii, împotriva cărora nu este descântec, și vă vor mușca. Așadar, pe drept compară profetul cu veninul aducător de moarte al viperei mușcăturile pizmei (invidiei) de care a pierit și cu care a nimicit și pe alții acel prim făcător și fruntaș al tuturor veninurilor. Ucigaș de sine înainte de a-l ucide pe cel pe care-l pizmuise, el însuși s-a pierdut pe sine înainte de a vărsa în om veninul morții: Prin pizma diavolului, moartea a intrat în lume și cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască. După cum diavolul care, cel dintâi fiind cuprins de boala păcatului, n-a avut nici vindecarea căinței, nici leacul vreunei curățiri, la fel cei ce s-au lăsat străpunși de aceleași mușcături înlătură orice ajutor, fiindcă sunt chinuiți nu de greșeala celor pe care-i pizmuiește, ci de starea bună a acelora. Fiindu-le rușine să spună pe față adevărul, ei caută pricini neîntemeiate și prostești pentru a se supăra. Vindecarea de acestea, fiindcă sunt cu totul mincinoase, este fără putință cât timp le este ascuns în inimă acel venin ucigaș, pe care ei nu vor să-l dea pe față. Despre aceștia, acel prea înțelept bine zice: Dacă șarpele mușcă fără să șuiere, descântătorul nu va fi de nici un folos.

Acestea sunt mușcăturile tăcute, singurele pe care medicina înțelepților nu le poate trata. Este atât de fără vindecare această boală, încât mângâierile o întărâtă, serviciile o măresc, darurile o înfurie. De aceea, același Solomon zice: Pizma nimic nu rabdă. Cu cât altul înaintează mai mult în supunere, cu atât pizmașul este mai ațâțat de patima sa, fiindcă el nu dorește decât prăbușirea sau moartea celui pe care-l pizmuiește.

(...) De aceea, pentru ca nu cumva șarpele acestui rău să otrăvească și să ucidă prin mușcătura sa tot ce e viu în noi și însuflețit de Duhul Sfânt, să cerem fără încetare ajutorul dumnezeiesc, căruia totul îi este cu putință.”