Matei 13, 54-58

„În vremea aceea, venind în patria Sa, Iisus îi învăța pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiți și ziceau: De unde are El înțelepciunea aceasta și puterile? Oare nu este Acesta fiul teslarului? Oare nu se numește mama Lui Maria și frații Lui: Iacov și Iosif și Simon și Iuda? Și surorile Lui oare nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea? Și se sminteau în privința Lui. Iar Iisus le-a zis: Nu este proroc disprețuit decât în patria lui și în casa lui. Și n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinței lor.”

Mântuitorul Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu

Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului și despre arătarea Lui nouă, prin trup, Cap. VI, L, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 15, pp. 147-148

„Au fost mulți regi și tirani pe pământ înainte de El; se istori­sește despre mulți înțelepți şi vrăjitori la caldei şi la egipteni şi hinduşi. Care dintre ei, nu zic după moarte, dar încă trăind a putut să-şi impună atât de mult puterea, încât să umple tot pământul de învățătura lui şi să întoarcă de la superstiția idolească o mulțime aşa de mare, câtă a atras Mântuitorul nostru la El de la idoli? Filosofii elinilor au scris multe cărți părute convingătoare şi cu mult meşteşug în cuvinte. Ce-au dovedit ele aşa de mult ca crucea lui Hristos? Până la moartea lor sofismele lor păreau să aibă ceva convingător. Dar chiar când trăiau se contraziceau în cele ce socoteau că se impun ca adevărate în gândirea lor şi se certau întreolaltă. Dar e un fapt foarte minunat că Cuvântul lui Dumnezeu, învățând prin cuvintele cele mai simple, a umbrit pe sofişti şi a golit de putere învățăturile lor, atrăgând pe toți la Sine şi umplând bisericile Sale. Şi ceea ce e uimitor este că pogorând la moarte ca om, a făcut de nimic vorbăria arogantă a înțelepților despre idoli. Căci a cui moarte a alungat demonii? Sau de moartea cui s-au înspăimântat demonii, ca de a lui Hristos? De aceea unde se rosteşte numele Mântuitorului, de acolo se alungă orice demon. Şi cine a smuls aşa de desăvârşit patimile sufleteşti din oameni, încât desfrânații s-au făcut feciorelnici, ucigaşii n-au mai ținut sulițele în mână, iar cei stăpâniți de frică s-au îmbărbătat? Şi peste tot, cine a înduplecat pe barbari şi pe cei ce locuiau în țări păgâne să lepede furia şi să cugete cele paşnice, dacă nu credința în Hristos şi semnul crucii? Cine a încredințat pe oameni aşa de mult despre înviere, ca crucea lui Hristos şi însăşi învierea Lui cu trupul? Cu toate că elinii au scornit atâtea minciuni, totuşi n-au putut născoci învierea idolilor lor, nevenindu-le în minte nicidecum că e cu putință ca după moarte să învieze trupul din nou. Această închipuire le-ar fi fost de altfel aprobată, pentru că, cugetând astfel, ar fi dat pe față neputința idololatriei lor şi ar fi recunoscut puterea lui Hristos, ca să se cunoască şi din aceasta că e Fiul lui Dumnezeu.”